ÎPS Andrei va sluji duminica 21 decembrie 2008 la Măhăceni Duminică, 21 decembrie 2008, numită şi Duminica dinaintea Naşterii Domnului sau a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului, la Sfânta Liturghie se va citi pericopa evanghelică despre Genealogia...
Manifestarea "Alaiul colindătorilor" are loc în acest an în oraşele Oraviţa, Reşiţa şi Caransebeş, unde grupuri de colindători îmbrăcaţi în straie populare vor forma o procesiune, timp în care se vor cânta la unison colinde tradiţionale româneşti. această...
† VISARION, din mila lui Dumnezeu episcop al Eparhiei Tulcii Iubitului nostru cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, har vouă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare „Hristos se naşte măriţi-L Hristos din ceruri...
Cu cinci zile înaintea Naşterii Mântuitorului, să recitim scurtul Testament al Sfântului Ignatie Teoforul: Nu vă poruncesc, ci vă sfătuiesc, feriţi-vă de rătăcire! Unde-i Episcopul (preotul), acolo-i Biserica şi unde-i Biserica, acolo-i Liturghia cea...
Pastorala la Naşterea Domnului - † PS. Sebastian, Episcopul Slatinei DE LA DARURILE MAGILOR LA MOŞ CRĂCIUN sau DESPRE SECULARIZAREA JERTFEI † SEBASTIAN, cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei, Iubitului nostru cler şi popor har şi pace de la Dumnezeu,Tatăl...
Darurile Nasterii Domnului ‡ LAURENŢIU, DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ŞI MITROPOLITUL ARDEALULUI Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereşti binecuvântări!...
Duminica, 21 decembrie, manifestari cultural-religioase de exceptie: În data de 21 decembrie 2008, în Duminica dinaintea Naşterii Mântuitorului, în localitatea Răşinari vor avea loc manifestări cultural-religioase prilejuite de o triplă aniversare: împlinirea...
Papa Benedict XVI va efectua în perioada 8-15 mai o excursie în Ţara Sfântă, care va incepe in Israel şi apoi in Iordania, a declarat marţi, cotidianul italian „Il Foglio" , fără a preciza sursa. "Conform informaţiilor colectate de către Il Foglio, papa...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Dr. SERAFIM al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a participat la slujba de Vecernie din ajunul Crăciunului și a slujit Sfânta Liturghie de Crăciun la Parohia Ortodoxă Română din Viena. Corul Parohiei, condus de D-na...
Reprezentanţi ai unor importante instituţii religioase şi umaniste au lansat marţi la Paris un apel "către toţi proprietarii de locuinte vacante" care ar putea fi închiriate, cu prioritate, persoanelor cele mai dezavantajate. La iniţiativa pr. Bernard...
Slujba Arhiereasca Duminică, 21 decembrie 2008, numită şi Duminica dinaintea Naşterii Domnului sau a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului, la Sfânta Liturghie s-a citit pericopa evanghelică despre Genealogia Mântuitorului, text cuprins în Evanghelia...
...afirmă Iulia Mocanu de la AFDP în cadrul unei conferinţe la Beiuş Cu prilejul implinirii a 19 ani de la căderea comunismului în România, ASTRADROM (Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului roman) a organizat...
Cel de-al treilea Congres mondial al Imamilor şi rabinilor, pe tema păcii, s-a încheiat miercuri, anunţând crearea unui comitet de monitorizare, dar nu a publicat nicio declaraţie comună, „prea complicată pentru a putea fi scrisă într-o astfel de perioadă...
Primul Ministru grec, Costas Karamanlis, si-a asumat marţi responsabilitatea politică pentru afacerea tranzacţiilor imobiliare între o mănăstire din Muntele Athos (nord) şi Statul grec, care a zdruncinat de mai multe luni guvernul său. "Ştiu că toate...
ÎPS Vladimir a primit la Palatul Mitropolitan (15 decembrie 2008) protopopi şi preoţi din raioanele Soroca, Drochia, Ialoveni, analizând şi dările de seamă pentru ultimul trimestru al anului current. Conform raportului Prot. Oleg Cernatu, preot-paroh...
Patruzeci de mii de tineri, în cea mai mare parte europeni, sunt aşteptaţi la Bruxelles, încă din 29 decembrie până pe 2 ianuarie pentru a 31-a reuniune anuală a comunităţii ecumenice de la Taizé, al cărui obiectiv este "construirea unei Europe bazate...
Participarea credincioşilor, la audienţele săptămânale ale Papei Benedict XVI a marcat o scădere în acest an, comparativ cu anul precedent, conform cifrelor din rapoartele publicate miercuri de Vatican: 534.000 persoane faţă de 729.100 în 2007. În anul...
Două fundaţii armene, religioase, care au ramas fara proprietăţi în Turcia, au obţinut marţi un rezultat favorabil la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Guvernul turc trebuie să plătească 275.000 de euro fondatorilor spitalului armean Surp...
Preşedintele italian al Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, a criticat imobilismul Bisericii Catolice în faţă legilor rasiale fasciste din 1938, în timpul unei ceremonii de comemorare a 70 de ani de la promulgarea lor. "Ideologia fascistă nu explică,...
Cartea Patriarhului Alexei II al Moscovei şi al Întregii Rusii, "Istoria Bisericii Ortodoxe din Estonia" publicată în rusă în 1998, în curând va fi tradusă în estoniană, una din cele două limbi materne ale fostului patriarh. Patriarhul Alexei si-a afirmat...
Verişoara în vârstă de 72 de ani a Patriarhului Alexei, Elena Kamzol, a spus că acesta şi-a dorit foarte mult să viziteze SUA şi să oficieze o slujbă alături de nepotul său, pr. Serafim. Patriarhul menţiona acest lucru intr-o scrisoare completată în spitalul...
Moaştele Sf. Tihon, Patriarhul întregii Rusii şi al Moscovei, vor fi aduse la parohiile din Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR), în SUA şi Canada în 2009. Procesiunea sfântă cu moaştele va avea loc în primăvara lui 2009, ca parte a programului...
Episcopul Hilarion de Viena şi Austria, seful Bisericii Ortodoxe Ruse, reprezentant al ramurii europene în organizaţiile internaţionale, a vorbit despre societatea modernă occidentală şi regresul valorilor familiale tradiţionale. "Pasiunile fara precedent,...
Azi, doamnele în vârstă au devenit o minoritate în Biserica Ortodoxă Rusă, crede un oficial al Patriarhiei Moscovei. "Situaţia s-a schimbat drastic. Ea nu a început din perioada anilor `90, ci cu 8-10 ani mai in urmă. Doamnele în vârstă au devenit o minoritate,...
Administratorul Marii Moschei din Lyon, Kamel Kabtane, a atentionat asupra "cresterii islamofobiei" după intenţia de incendiere care a dus pana la urma la o oarecare deteriorare a Moscheii Saint-Priest (Rhône), dintr-o suburbie a Lyonului. "Am remarcat...