Cel puţin şapte persoane au fost ucise şi alte 17 rănite în violenţele interconfesionale din nord-vestul Pakistanului, a anunţat ieri (9 ianuarie 2009), poliţia din regiune. Conflictele care au izbucnit vineri între Sunni si Shia, facţiuni rivale, au...
Preasfinţia Sa Lucian a vizitat bisericile parohiilor Gârlişte, Goruia şi a filiei , iar la Sf. Liturghie aparticipat la parohia Ticvaniu Mic. După încheierea Sf. Liturghii Ierarhul a împărţit anafura credincioşilor, stându-le deopotrivă la dispoziţie...
Duminica după praznicul Botezului Domnului a constituit pentru Întâistătătorul Episcopiei Caransebeşului, Preasfintitul Părinte Episcop Lucian a zi dedicată cercetării vieţii spirituale a parohiilor din protopopiatul Băile Herculane, respectiv a parohiilor...
La schitul cu hramul "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" Poiana Mărului, obştea monahală, având în frunte pe părintele ieromonah Nectarie Câşlariu, duhovnicul schitului, a săvârşit dumnezeiasca Liturghie la biserica schitului, după care în procesiune s-au...
La acest praznic împărătesc Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit Sf. liturghie la catedrala Episcopală „Învierea Domnului" din Caransebeş, unde de asemenea a săvârşit slujba de sfinţire a apei, împărtăşind deopotrivă credincioşilor...
La praznicul Botezului Domnului Preasfinţitul Dr. Ambrozie a săvârşit Sfânta Liturghie alături Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, la Biserica Jean de Bauvais din Paris. Preasfinţia...
Miercuri 7 ian. 2009, cu prilejul sărbătorii Sf. Ioan Botezătorul, P.S. Sa Visarion, Episcopul Tulcii a binecuvântat noua biserică cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul" din localitatea Băltenii de Sus, prot. Tulcea. De menţionat că piatra de temelie a acestui...
Odată cu reactivarea Episcopiei Caransebeşului, în anul 1865, când reşedinţa acesteia se restabileşte la Caransebeş, prin hotărârea Consistoriului din 23 septembrie 1865 se transferă, aici, secţia românească a Şcolii Clericale din Vârşeţ, aşa cum se sugerase...
Persoanele fără adăpost de pe raza judeţului Alba solicită, în această perioadă, într-un număr tot mai mare, serviciile Aşezământul Social Filantropia Ortodoxă din Gara CFR Alba Iulia Deschis în anul 2002 în zona gării din Alba Iulia, Centrul Social de...
În fiecare an, de 6 ianuarie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte botezul lui Iisus Hristos în râul Iordan. Începând din 2002, călugării de la Schitul Ortodox Huta, după terminarea Liturghiei, coboară în procesiune pe malul pârâului ce se varsă în Crişul Negru...
Doi membri ai unei secte canadiene, inclusiv liderul acesteia, au fost acuzaţi oficial de poligamie, în British-Columbia, a anunţat reprezentantul Justiţiei, din această provincie vestică. Winston Blackmore, şeful comunităţii poligame, stabilit de 50...
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adresat ieri, 7 ianuarie 2009, credincioşilor constănţeni un îndemn la ferirea de avort şi la protejarea vieţii. Cuvântul de îndemn a fost rostit după predica ţinută la finalul Sfintei Liturghii,...
Prim-ministrul japonez Taro Aso, un bun romano-catolic, a aderat cu entuziasm la filozofia japoneză care consideră că munca este o activitate care te îmbogăţeşte şi nicidecum una care te face să suferi. Şeful guvernului conservator, cunoscut pentru discursul...
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adresat ieri credincioşilor constănţeni un îndemn la ferirea de avort şi la protejarea vieţii. Cuvântul de îndemn a fost rostit după predica ţinută la finalul Sfintei Liturghii, oficiată la biserica...
De praznicul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, micuţa bisericuţă din inima cartierului craiovean Craioviţa Nouă, şi-a cinstit Ocrotitorul spiritual. Cu acest prilej, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată la biserica...
Reprezentanţii musulmani din Marea Britanie l-au avertizat într-o scrisoare publicată joi, pe prim-ministrul britanic Gordon Brown, că furia cauzată de ofensiva israeliană în Gaza a ajuns la un "nivel înalt" şi această operaţiune consolidează extremismul....
Arhiepiscopia Sibiului, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna" din Sibiu, a dispus înfiinţarea de la începutul acestui an a unui nou centru de cercetare, iar cu acest prilej a fost dat publicităţii regulamentul de organizare...
Non acquistate prodotti che iniziano con il codice a barre 729, quella merce è stata fabbricata in Israele. Fermiamo il massacro di Gaza... STOP ai bombardamenti subito!!! Un sindicat al comercianţilor a provocat indignare în Italia, prin propunerea de...
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, va oficia joi, 8 ianuarie, la ora 13.00, slujba de sfinţire a Centrului de zi "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Şcoala "Domniţa Maria" din municipiul Bacău. În cadrul acestui centru,...
Cu ocazia acest ei vizite, parintele - paroh Alexandru Cotoraci, ne-a relatat: In Duminica de dupa Botezul Domnului ne-am invrednicit de vizita pastorala a Prea Sfintitului Parintelui nostru Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei. L-am intampinat cu...
Primarul (de stanga) de la Cournon d'Auvergne (Puy-de-Dôme), Bernard Pasciuto, a declarat miercuri că a emis un ordin de interzicere a susţinerii unui spectacol de comedie Dieudonné la Zenith d'Auvergne, pe 24 ianuarie, datorită în special „contextului...
Cu prilejul prãznuirii Soborului Sfântului Ioan, Înaintemergãtorul si Botezãtorul Domnului, Înaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie, la biserica „Sfântul Ioan Botezãtorul" din Constanta (Pod Butelii)..... In data...
Două inscripţii antisemite au fost descoperite în noaptea de miercuri spre joi în holul unei şcoli primare din Nice, declară poliţia şi primarului din localitate. Insulta, "moarte evreilor", a fost tipărită de două ori, alături de desenul unei bombe roşii,...
Credincioșii ortodocși români din Viena și din împrejurimi au prăznuit, alături de frații de acasă și din diaspora, marele praznic al Botezului Domnului cu mare bucurie. După săvârșirea Sfintei Liturghii și a slujbei de sfințire a aghiazmei celei mari...
Creştinii cer ateilor "dovezi" că Dumnezeu nu există. O organizaţie britanică creştină a organizat joi un protest la adresa autorităţilor ce se ocupă de monitorizarea publicităţii, după lansarea unei campanii ateiste - care afirmă că "probabil, nu există...