Lacasuri Ortodoxe: din Istanbul, 4 august 2009

   Un tânăr a atacat o persoană pe o stradă din Istanbul, ameninţând-o cu un cuţit în dreptul gâtului, pe motiv că ar face proselitism în favoarea creştinismului, au raportat ziarele de astăzi, marţi 4 august 2009.

   Ultimul episod al unei serii de atacuri motivate religios - acest incident - încheiat insa cu predarea fără violenţă in mainile politiei, a avut loc luni în districtul Kadikoy, pe partea de Est a Istanbulului, în faţa a zeci de trecători.

   Autorul, Yasin Karasu, un vânzător de CD-uri pirat, de 24 de ani, a acoperit cu un steag turcesc capul victimei sale, Ismail Aydin, în vârstă de 35 de ani şi l-a ameninţat cu un cuţit la baza gâtului strigând: "Aceasta este Turcia! Nu puteţi distribui Biblii aici!", a relatat cotidianul Haber Türk. Atacatorul părea să cunoască victima.

   Agresorul a mers la secţia de poliţie, cu 20 de minute mai târziu, conform ziarului Sabah, precizând că gestul său a fost urmare a furiei indreptate impotriva activitatii de convertire si misionarism a victimei.

   Cotidianul Vatan l-a descris pe atacator ca fiind suspectat că suferă de probleme psihologice.

   Prozelitismul creştin este foarte rău văzut, chiar dacă nu este interzis oficial în Turcia - o ţară predominant musulmană, găzduind însă mici comunităţi creştine şi evreieşti, în principal în Istanbul.

   Un preot catolic italian a fost împuşcat mortal în anul 2006, la Trabzon (nord-est) şi alţi trei protestanţi - un misionar german şi doi turci covertiţi - au fost omorâţi în 2007 în Malatya (est).

   Doi preoţi catolici au fost şi ei înjunghiaţi iar mai multe biserici au raportat ameninţări.

   Cu binecuvântarea Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, începând cu toamna acestui an, la Universitatea de Stat din Piteşti - Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“, se va organiza un program de studii postuniversitare pentru formarea interpreţilor autorizaţi în limbajul mimico-gestual, intitulat „Teologie - Misiune şi slujire prin limbajul mimico-gestual“, elaborat în conformitate cu standardele Uniunii Europene şi acreditat ARACIS. Acest program este un rod al colaborării dintre această instituţie şi „Asociaţia Naţională a Surzilor din România“, care s-a născut şi din iniţiativa şi prin strădania părintelui consilier eparhial conf. univ. dr. Constantin Onu, care s-a străduit să ofere comunităţilor persoanelor surde din cuprinsul României interpreţi cu pregătire de specialitate, cunoscători ai limbajului mimico-gestual românesc, pentru a-şi desfăşura activitatea în instituţiile publice din structurile administrative locale şi naţionale.

   Planul de învăţământ al acestui program de master pentru formarea interpreţilor în limbajul mimico-gestual va fi structurat pe doi ani şi patru semestre în total, în cadrul cărora masteranzii vor studia limbajul mimico-gestual românesc, simbolistica semnelor, gramatica limbajului mimico-gestual românesc, psihopedagogia persoanei surde, disciplină obligatorie, limbajul mimico-gestual american, fundamentele biblice, teoria şi practica traducerii, comunicare non-verbală, precum şi alte cursuri practice pentru buna dezvoltare a acestei noi tehnici şi acestui limbaj necesar pentru misiunea pastoral-misionară a credincioşilor cu deficienţe de auz.

   Finalitatea acestui program de studii postuniversitare, elaborat în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap şi al ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a interpreţilor limbajului mimico-gestual şi a interpreţilor limbajului specific persoanei cu surdocecitate, publicat în MO 662/27 septembrie 2007, este pregătirea de personal specializat autorizat, cunoscător al limbajului mimico-gestual, care să funcţioneze ca interpreţi în cadrul instituţiilor publice, preoţi şi cântăreţi bisericeşti în comunităţile locale ale surzilor ortodocşi, ghizi pentru mănăstirile-monumente istorice sau care au muzee în cadrul incintei, interpreţi care să traducă în limbajul mimico-gestual emisiunile posturilor de televiziune sau profesori în centrele şcolare speciale pentru surzi şi hipoacuzici.

Înscrierea la acest program de studii postuniversitare, căruia i-au fost alocate 50 de locuri, se poate face la secretariatul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfânta Muceniţă Filoteia“ din Piteşti (Str. Gheorghe Doja, nr. 41, cod 110253, Piteşti, jud. Argeş, România, telefon: 0348/ 453 311), în perioada 2-7 septembrie 2009.

   Joi, 6 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos. Cu acest prilej, joi, 6 august, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Schimbarea la Faţă” (Biserica Greacă) din Constanţa. Credincioşii pot aduce cinstire moaştelor Sfântului Apostol Andrei, care au fost depuse spre închinare încă de pe data de 2 august. Sunt aşteptaţi să participe la slujba de hram membrii comunităţii greceşti din Constanţa.

   Istoricul bisericii „Schimbarea la Faţă”

   În secolul XIX, în Constanţa trăiau diverse etnii, printre care şi greci. Aceştia aveau, în anul 1862, o mică bisericuţă compusă din două cămăruţe, una din ele fiind folosită ca sala de clasă. Ea se găsea lângă locaşul de azi al bisericii. Devenind neîncăpătoare, s-a obţinut firmanul de construire a actualei biserici ortodoxe de la Sultanul Abdul Aziz. Construcţia a început în anul 1865 şi s-a terminat în anul 1867.

   Clădirea, în formă dreptunghiulară, nu are turle, întrucât era prevăzut în mod expres în aprobare, ca bisericile creştine din Imperiul Otoman să nu fie mai înalte decât moscheele musulmane. Pictura bisericii a fost executată de un renumit pictor aghiograf de la Muntele Athos.

   Pe 23 noiembrie 1878, în această biserică, în prezenta locuitorilor oraşului Constanţa s-a făcut primul Te-Deum de mulţumire pentru victoriile ostaşilor români în luptele de cucerire a independenţei naţionale (1877) de la Plevna, Vidin, Rahova precum şi pentru revenirea Dobrogei la Ţara Mamă.

   În anul 1954 biserica a fost declarată „Monument Istoric” şi inclusă pe lista de „Patrimoniu Naţional şi Cultural”.

Datorită lipsei fondurilor şi a stării de degradare, membrii Comunităţii Elene au cerut aprobarea Patriarhiei Române ca lăcaşul de cult să treacă în sânul Bisericii Ortodoxe Române. În anul 1974, Patriarhia Română a aprobat includerea bisericii parohiale cu patrimoniu şi enoriaşi în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului şi a Dunării de Jos.

   Biserica „Schimbarea la Faţă” mai serbează două hramuri: 27 august – Sfântul Fanurie şi 30 noiembrie – Sfântul Andrei.

   Slujbele se săvârşesc atât în limba română cât şi în limba greacă.

   Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos face parte din rândul praznicelor împărăteşti ce sunt închinate Domnului Nostru Iisus Hristos şi ne aduce aminte de momentul în care Mântuitorul Şi-a schimbat în mod minunat chipul feţei Sale, pe muntele Taborului, în prezenţa a trei dintre ucenicii Săi, Petru Ioan şi Iacov. Datele istorice spun că această sărbătoare are ca origine momentul sfinţirii unei biserici zidite de Sfânta împărăteasă Elena, pe muntele Taborului, în secolul IV. Atestarea documentară a sărbătorii apare în prima jumătate a secolului V, în cadrul unor cuvântări festive ale Patriarhului Proclu al Constantinopolului, patriarhului Chiril al Alexandriei sau papei Leon cel Mare. În secolul VIII, odată cu generalizarea acestui praznic, Sfântul Andrei Criteanul compune o predică pentru Schimbarea la Faţă, iar Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imne religioase în cinstea sărbătorii. În această zi, conform canonului 28 al Sinodului Trulan din 692, există obiceiul ca în biserici să se aducă spre binecuvântare prinoase din struguri, ca simbol al mulţumirii către Dumnezeu pentru roadele toamnei care se apropie.

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti

Cine se mai poate îndoi astăzi de Învierea morţilor? Dumnezeu anticipează răspunsul la problemele unei epoci...

   În toate icoanele, aceşti şapte Sfinţi sunt reprezentaţi dormind într-o peşteră. Acest lucru este adeverit de povestirea vieţii lor, prin care Dumnezeu a dorit să întărească credinţa creştinilor în învierea morţilor.

  Viaţa celor şapte tineri (în unele icoane apar drept şapte copilandri) s-a desfăşurat în sec. III, în timpul persecuţiei lui Deciu, după cum istorisesc Mineiele şi Sinaxarele ortodoxe româneşti şi străine. Înainte de a primi martiriul, cei şapte s-au refugiat într-o grotă din Efes, pentru a se ruga neştiuţi de lume nu numai pentru ei, ci şi pentru întărirea credinţei tuturor celor ce aveau sa mărturiseasca înaintea păgânilor pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar Dumnezeu aşa a binevoit, că ei au adormit, toţi şapte, pe când se rugau cu lacrimi. Mai mult, în somnul acesta fiind, cu toţii au murit.

   Împăratul Deciu îi căuta, pentru a-i tortura pentru credinţa lor. Când a auzit că se află în peşteră, nu a cercetat starea lor, convins că ei sunt vii. A ordonat doar astuparea intrării peşterii, ca Sfinţii să moară înăuntru, asfixiaţi. Lucru care s-a înfăptuit; dar mai înainte, cei care au primit sarcina, au gravat pe plăcuţe de plumb povestirea şi numele celor şapte Sfinţi, iar plăcuţele le-au lăsat în peşteră. Şi aceasta tot prin purtarea de grijă dumnezeiască s-a înfăptuit.

   Cu circa 200 ani mai târziu, spre 446, când circula între creştini o erezie contrară credinţei în învierea morţilor, împăratul Teodosie cel tânăr se ruga lui Dumnezeu să fie trimis un semn ceresc, prin care să se pună capăt ereziei. În preştiinţa Sa, Dumnezeu anticipase rugăciunea împăratului şi soluţia potrivită la tulburarea acelui timp.

   Aşadar, proprietarul terenului unde se afla grota a vrut să o transforme pe aceasta în adăpost pentru turmele sale de oi. Degajând intrarea în peşteră, deodată cei şapte Sfinţi au înviat, ca şi cum doar s-ar fi trezit din somn, fără să sesizeze cât timp a trecut de când se află închişi acolo. Erau convinşi că împăratul Deciu „îi aşteaptă” spre a-i martiriza şi se simţeau pregătiţi să se prezinte în faţa lui. Cu greu s-au dezmeticit cei şapte, şi mai greu le-a venit locuitorilor Efesului să creadă că aceia vieţuiseră... spre anul 250. Dovezile însă erau clare: tăbliţele de plumb, banii vechi pe care Sfinţii îi aveau la ei, şi mărturiile Sfinţilor despre secolul din care ... veniseră.

   Oraşul a aflat despre minune, împăratul Teodosie a fost înştiinţat, sosind la faţa locului şi vorbind îndelung cu Sfinţii. După împlinirea desăvârşită a misiunii lor, Sfinţii s-au culcat la pământ şi şi-au dat sufletul, de data aceasta până la învierea morţilor. Ultimele lor cuvinte au fost: „Să credeţi că am trăit în peştera aceasta precum pruncul în pântecele maicii lui, nicio grijă având şi nimic ştiind. Ca să nu vă îndoiţi că Dumnezeu poate învia morţii, cum l-a înviat odinioară pe Lazăr”. Împăratul le-a pregătit şapte racle de aur, ei fiind sărbătoriţi de toată cetatea. Dar Sfinţii s-au arătat împăratului în vis, poruncindu-i să-i lase cu trupul în peştera lor.

   În acest fel, peştera din Efes a devenit un loc de pelerinaj pentru creştinii din toată lumea, chiar şi pentru musulmani.

   Conform Tradiţiei, este vorba de aceeaşi peşteră unde şi-a sfârşit zilele şi Sfânta Maria Magdalena.

   Sfinţii şapte tineri din Efes: Maximilian, Exacustodian (Constantin), Iamblic, Martinian, Dionisie, Antonin şi Ioan sunt pomeniţi de asemenea la data de 22 octombrie.

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe

   Într-un articol recent publicat de Agenţia Romfea, Arhiepiscopul Seraphim de Johannesburg şi Pretoria (Patriarhia Alexandriei şi a Întregii Africi), a ridicat problema hirotoniei femeilor, inclusiv cea a preoţiei. El a sugerat ca acestă problemă să fie discutată în cadrul următorului Mare Sinod.

   În textul său, acesta reaminteşte rolul important al femeilor în anii de la începuturile Bisericii în mărturisire, în predare, în activitatea pastorală şi de caritate.

   De asemenea, el a mai anunţat intenţia Patriarhiei Alexandriei de a examina posibilitatea relansării diaconatului feminin, aşa cum acesta exista în primele secole creştine.

   Într-o declaraţie a Patriarhiei Alexandriei, emisă pe 28 iulie, se precizează însă că Arhiepiscopul Séraphim şi-a exprimat opinia personală cu privire la această problemă şi nicidecum poziţia oficială a Bisericii.