Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 19:20
   Sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Constanţa.

 

   Pe 21 iunie, în a doua Duminică după Rusalii mănăstirea „Sfântul Ioan Casian" (com. Târguşor, jud. Constanţa) îşi prăznuieşte hramul. Cu acest prilej, la ora 8.00, va fi citit Acatistul Tuturor Sfinţilor Români, iar la ora 9.00, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească. La ora 12.00 este programată lansarea volumului „Oglinda" scris de rasoforul Daniel Gheaţă, vieţuitor al mănăstirii „Sfântul Ioan Casian", urmată de un concert de muzică patriotică şi poezii.


   Sărbătoarea Sfinţilor Români a fost instituită de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. Tot atunci a fost stabilită ca dată pentru prăznuire a doua duminică după Rusalii. Este ziua în care sunt cinstiţi sfinţii români cunoscuţi, consemnaţi în calendar şi cei necunoscuţi.

 

   În calendarul creştin s-a înscris, dintru început, numele unor daco-romani, care au mărturisit şi apărat dreapta-credinţă.

 

   Unii dintre ei au fost binecunoscuţi şi preţuiţi pentru viaţa lor desăvârşit creştină, fiind canonizaţi adesea de alte Biserici decât cea naţională şi de alte neamuri, ceea ce a demonstrat caracterul de universalitate al sfinţeniei. Din anii 1950-1965 s-au făcut s-au făcut primele canonizări în Biserica noastră, oficializându-se ceea ce s-a numit „canonizarea spontană, prin evlavia populară".

   Întrucât suntem în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Biserica a rânduit dezlegare la peşte în zilele de sâmbătă, duminică şi de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie.

 


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 19:15
   Dupa sfinţirea a două noi biserici ortodoxe româneşti în Austria, împreună cu alţi ierarhi ai Bisericii noastre - pe 13 iunie noua biserică ortodoxă românească, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" şi „Sfinţii Martiri Epictet şi Astion" din Salzburg, iar pe 14 iunie biserica românească „Învierea Domnului" şi „Sfântul Apostol Andrei" din Viena -  Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, reuseste sa demontreze ideea de "ritm mai intens" (dupa cum personal afirma intr-un interviu acordat revistei "Spre Unitate"), nu doar in ceea ce priveste consultarea si cooperarea pan-ortodoxa ci si in modul de impunere a Bisericii Ortodoxe Romane dincolo de graniţele tarii, prin asigurarea unor lacasuri de cult proprii si extrem de necesare imigrantilor romani.

   "(...) în această fază, legătura emigranţilor cu Biserica Mamă este prioritară, pentru menţinerea identităţii culturale, etnice şi ecleziale ortodoxe.(...) Construcţia unor biserici noi, ortodoxe, necesită resurse financiare considerabile şi, de aceea, românii ortodocşi recurg la închirierea, pentru anumite ore, în duminici şi sărbători, a bisericilor aparţinând altor confesiuni creştine (catolici, protestanţi sau anglicani) - afirma Patriarhul in interviul catre "Spre Unitate".

   Prin urmare, anul acesta, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale,  se pare ca va trai  bucuria vizitei Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, si în perioada 9 - 15 iulie 2009.

   Preafericirea Sa va sfinţi pe 11 iulie biserica construită la centrul mitropolitan de la Limours, iar pe 12 iulie altarul Catedralei Mitropolitane Sfinţii Arhangheli de la Paris.

   Acesta este un eveniment istoric la care deja se intrevede o participare numeroasa - atat clerici cat si mireni.

   Asa se si explica dealtfel, de ce, intr-un cuvant rostit cu ocazia sarbatorii Rusaliilor, semnat de † Mitropolitul IOSIF al Europei Occidentale şi Meridionale ,† Episcopul SILUAN al Italiei, † Episcopul TIMOTEI al Spaniei şi Portugaliei si † Episcopul MARC NEMŢEANUL - ca pastorala - aveau sa se intrevada deja emotii si sentimente de bucurie si  multumire - clar motivate de apropierea si implinirea acestui mare eveniment:

  "Pentru toate darurile pe care le primim de la Dumnezeu în această viaţă, Îi mulţumim. Dar mai cu seamă astăzi să-I mulţumim, iubiţi credincioşi, când omenirea primeşte darul Duhului Sfânt Care se pogoară peste toţi cei care Îl primesc cu inima deschisă, cautând sfinţirea şi sfinţenia. A Lui fie slava în vecii vecilor, Amin!"
Un articol KSLCatalin - admin. Lacasuri Ortodoxe


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 17:36
Lacasuri Ortodoxe: din Kiev, Ucraina
Sfântul Sinod al UOC-MP va publica Programul de Bază al vizitei Patriarhului Kirill în Ucraina
    Sfântul Sinod al UOC-MP va publica programul de bază al vizitei Patriarhului Kirill în Ucraina. Indicăm câteva repere care ne-au fost indicate, până în acest moment:

 

   Pe data de 12 iunie 2009, în Lavra Kievului a avut loc o sesiune de lucru a Comisiei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care aparţine de Patriarhia Moscovei (UOC-MP) pentru a pregăti vizita PF Patriarh Kirill în această ţară. Membrii Comisiei au discutat despre programul general al vizitei şefului Bisericii Ortodoxe Ruse discutând despre problemele tehnice şi organizatorice. Comisia a adoptat o decizie prin care vor fi publicate declaraţiile de bază privind programul Patriarhului Kirill în timpul vizitei în Ucraina.

 

   Indicăm, însă, câteva date pe care am reusit sa le aflam pana in acest moment:

 

   Vizita Şefului Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina va avea loc în perioada 27 iulie - 5 august.

 

   În ziua în care Biserica îl va sărbători pe Sfântul Prinţ Vladimir, intocmai cu Apostolii şi, totodată, botezul ruşilor din Kiev, Patriarhul Kirill va fi prezent la evenimente.

 

   În dimineata zilei de 27 iulie va avea loc o slujbă pe colina „Sfântului Vladimir".

 

   In 28 iulie se va oficia Sfânta Liturghie în Lavra Kievului, în piaţa din faţa Catedralei Adormirii Maicii Domnului.

 

   Pe 30 iulie, va fi ziua cinstirii Icoanei Maicii Domnului din Sviatohorsk, patriarhul va oficia o slujbă la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Lavra Sviatohorsk.

 

   Pe 2 august, când ruşii îl sărbătoresc pe Profetul lui Dumnezeu, Ilie, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse va oficia Liturghia în locul botezului Sfântului Prinţ Vladimir (Crimeea, Sevastopol).

 

   Pe 5 august, va fi praznicul Icoanei Maicii Domnului din Pochaev iar PF Kirill al întregii Rusii va oficia Sfânta Liturghie la Lavra Sfintei Adormirii din Pochaev.

 

   Programul detaliat al vizitei va fi prezentat insa, de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, la o conferinta de presă UNIAN, ce se va tine pe data de 26 iunie, orele 10:30.

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 14:56
   În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

 

   Dintre hotărârile luate, menţionăm:

   - Proclamarea anului 2010 în Patriarhia Română drept Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti în contextul aniversării anul viitor a 1685 de ani de la Sinod I Ecumenic de la Niceea (325-2010) şi a 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885 - 2010).

   - Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

   - Aprobarea criteriilor pentru ridicarea unor episcopii la rangul de arhiepiscopii şi pentru acordarea rangului de arhiepiscop onorific unor episcopi. În consecinţă, Sfântul Sinod a aprobat ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Episcopiei Râmnicului, Epsicopiei Romanului, Episcopiei Buzăului şi Vrancei, Episcopiei Argeşului şi Muscelului, Episcopiei Dunării de Jos şi a Episcopiei Aradului.

 

   Pentru activitate ierarhică pilduitoare şi slujire chiriahală deosebită şi îndelungată a Bisericii, au fost ridicaţi la rangul de Arhiepiscopi onorifici Preasfinţitul Părinte Iustinian Chira, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi Preasfinţitul Părinte Ioan Selejean, Episcopul Covasnei şi Harghitei.

 

   În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a fost ridicat la rangul de Episcop vicar.

   - Aprobarea înfiinţării Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu reşedinţa în municipiul Deva şi cu jurisdicţia în judeţul Hunedoara.

   - Aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Episcopiei Ortodoxe a Italiei, adoptat de Adunarea eparhială a acestei eparhii şi avizat de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.

   - Aprobarea derulării de către Patriarhia Română a proiectului social-educaţional Alege şcoala cu scopul prevenirii şi combaterii abandonului şcolar.

   - Aprobarea unor măsuri concrete privind disciplina administrativ-financiară în Biserică la toate nivelele - parohie, mănăstire, protopopiat, eparhie, mitropolie şi patriarhie -, în conformitate cu Legiuirile bisericeşti şi legislaţia în vigoare.

   - În urma alegerii Preasfinţitului Părinte Vincenţiu în postul de episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, la propunerea statutară a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat desemnarea Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, ca secretar al Sfântului Sinod şi Sinodului Permanent, începând cu 1 iulie 2009.


BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 14:50
Lacasuri ortodoxe: din Rusia, 19 iunie
<<Epidemia>> alcoolismului

   Zilele acestea a fost prezentat un raport efectuat în Rusia, referitor la pericolul pe care îl reprezintă alcoolul, acesta susţinând că aproximativ 500.000 ruşi mor în fiecare an din cauza alcoolismului.

   Alcoolismul este motivul pentru care speranţa de viaţă din Rusia este mai mică decât în alte ţări precum Tadjikistan, Honduras sau Bangladesh.

 

   "<<Epidemia>> alcoolismului a condus, în Rusia, la un lucru extrem de ciudat: o mortalitate în rândul bărbaţilor liberi, aproximativ de trei ori mai mare decât a bărbaţilor aflaţi în detenţie, la un acelaşi nivel de vârstă", se afirmă în raport.

 

   Aproape 80% dintre crime sunt comise de persoane în stare de ebrietate.

 

   În aceeaşi idee, 40% din oamenii care se sinucid sunt băuţi.

 

   Biserica Ortodoxă Rusă a creat recent o comisie pentru lupta împotriva alcoolismului.

 

   Ultima întâlnire a consiliului popular, iniţiat de către Patriarhia Moscovei, a emis o declaraţie prin care era denunţat abuzul de alcool, solicitand autorităţilor să acţioneze împotriva acestei "boli" naţionale.

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 14:45
   În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avul loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

   Dintre hotărârile luate, menţionăm că în urma alegerii Preasfinţitului Părinte Vincenţiu în postul de episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, la propunerea statutară a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod a aprobat desemnarea Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal, ca secretar al Sfântului Sinod şi Sinodului Permanent, începând cu 1 iulie 2009.

   Statutul Bisericii Ortodoxe Române în art.36 privind organizarea Cancelariei Sfântului Sinod la aliniatul 2 precizează: "Secretarul Sfântului Sinod, prin Decizie Patriarhală, coordonează Cancelaria Sfântului Sinod având colaboratori pe Vicarul administrativ patriarhal şi consilierul patriarhal de resort."



MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 14:30

   În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

   Printre hotărârile luate se află şi ridicarea Eparhiei Dunării de Jos la rangul de Arhiepiscopie.


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 13:39
Lacasuri Ortodoxe: din Moscova
Cel mai important este să aprindem o lumânare la pervaz (noaptea de 21-22 iunie)
   Biserica Rusă îi îndeamnă pe oameni să-şi aprindă lumânări la ferestre în cinstea şi memoria celor ce au luptat în cel de-al doilea război mondial, în noaptea de 21 iunie.


   Patriarhia de la Moscova îi cheamă pe toţi compatrioţii şi nu numai, să-i cinstească pe cei ce au murit în cel de-al doilea război mondial, luând parte la un eveniment special: "Lumânarea Aducerii Aminte", dedicat soldaţilor ucişi în război.

 

   "Cel mai important este faptul că orice persoană se poate alătura acestui eveniment. Îi îndemn pe toţi să-şi aprindă o lumânare la pervaz, târziu în noapte, în data de 21 iunie sau la începutul zilei de 22 iunie, să îşi amintească de cei care au fost ucişi pe câmpul de luptă şi au murit în condiţiile dificile ale războiului", a declarat şeful Departamentului pentru Biserica şi Societate, Arhiepiscopul Vsevolod Chaplin, în cadrul unei conferinţe de presă ţinută în sediul Interfax.

 

   Potrivit acestuia, "este important ca azi" să ne rugăm pentru aceste persoane şi să ne exprimăm recunoştinţa noastră", iar cel mai bun mod de a face acest lucru este să aprindem o lumânare, care este un simbol de suflet, drag tuturor rusilor."

 

   Ca parte a acestei "Lumânări a Aducerii Aminte", tinerii, membrii organizaţiilor religioase, sindicatele şi veteranii vor aprinde lumânările lor pe Dealul Poklonaia, în Moscova, în ziua de 21 iunie, la orele 11:00 şi, în onoarea memoriei acestor eroi, vor păstra un moment de reculegere. Este de asteptat ca toţi cei ce vor dori să ia parte la această acţiune, la nivel mondial, vor aprinde lumânările pe 21 iunie, în casele lor.

 

   În acest an, "Lumânarea Aducerii Aminte" va avea loc în oraşe din Rusia, Bielorusia şi Ucraina. Organizatorii încurajează, de asemenea, participarea unor organizatii de tineret din ţările baltice apropiate.

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 13:32
   Arhiepiscopul Ieronim al Atenei va efectua în perioada 19 - 23 iunie o vizită irenică la Patriarhia Ortodoxă de la Alexandria.

   Sâmbătă, 20 iunie, Preafericitul Ieronim va vizita biserica Sfântul Gheorghe, din Cairo, apoi se vor întoarce la Alexandria, reședința Patriarhiei.

   Duminică, în catedrala patriarhală Buna Vestire, cei doi întâistătători vor oficia Sfânta Liturghie iar luni, vor vizita biblioteca din Alexandria, apoi mănăstirea Sfântul Sava.

   Arhiepiscopul Ieronim este însoțit de Mitropolitul de Ierisso și Muntele Athos, Nicodim și de Mitropolitul de Arta, Ignatie.


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0
19 juin 2009 5 19 /06 /juin /2009 13:21
Lacasuri Ortodoxe: din Hamburg
Bucuria unei mari sarbatori si lansarea revistei parohiale: "Calea"

   In preajma sarbatorii Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, Parohia Ortodoxa Romana din Hamburg, care-l are ca ocrotitor pe acest mare prooroc, organizeaza mai multe actiuni, pentru a marca acest Praznic.

   In acest scop, Parohia are ca invitat pe parintele protosinghel Matei Bilauca, staretul Schitului "Tuturor Sfintilor" din Sinca Noua, jud. Brasov, care a adus spre inchinare o particica din moastele Sfantului Nectarie din Eghina.

   Deasemenea P.S. Sofian Brasoveanul, episcop-vicar al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale si de Nord va sustine, sambata seara dupa vecernie, conferinta:

 

   "Urmarea lui Hristos in viata de familie si in monahism dupa invatatura Sf. Vasile cel Mare", marcand prin aceasta si anul jubiliar al Sfintilor Capadocieni.

 

   Programul liturgic va incepe vineri 19.06 cu slujba Sf. Maslu dupa care parintele Matei va vorbi despre Sfantul Nectarie.

   Sambata 20.06 slujba va incepe la ora 09.00 cu acatistul Sfantului Nectarie si va continua cu Sf. Liturghie, incheindu-se cu o slujba de pomenire a celor adormiti.

 

   Sambata seara, la ora 18.00, va avea loc vecernia, urmata de conferinta sus-amintita si duminica 21.06 la ora 11 se va savarsi Sf. Liturghie arhiereasca, condusa de P.S.Sofian Brasoveanul, dupa care va urma agapa oferita de Parohie, tuturor celor prezenti Marti (23.06) seara , incepand cu ora 18.00 va fi oficiata slujba Privegherii si manifestarile se vor incheia miercuri 24.06, in ziua Praznicului Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cu Sfanta Liturghie.

 

   Raspunsurile la strana vor fi date de un mic grup psaltic venit din Piatra-Neamt, condus de Ciprian-Evelin Dorin.

 

   Tot cu acest prilej va fi lansat un buletin parohial, numit "Calea", ce va aparea trimestrial si va putea fi citit si pe site-ul internet al Parohiei, www.parohia-hamburg.de, care va fi innoit in aceste zile.


Pr.Calinic Vintila

 

  

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Repost0