Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
7 août 2009 5 07 /08 /août /2009 09:17

   Sute de credincioşi au participat ieri, 6 august 2009, la slujba Sfintei Liturghii oficiată la Mănăstirea „Schimbarea la Faţă a Domnului“ de pe Muntele Ceahlău, de către Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de către PS Episcop Siluan al Episcopiei Române din Ungaria, înconjuraţi de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi.

   Programul liturgic a debutat în ziua de miercuri cu slujba Privegherii şi a continuat în ziua de hram cu Slujba Aghezmei, a Ceasurilor şi a Acatistului. Sfânta Liturghie, care a început la ora 10:00, a fost săvârşită de către IPS Teofan şi PS Siluan. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Episcopul ortodox român din Ungaria, care a vorbit despre importanţa sărbătoririi, pe Muntele Ceahlău, a Schimbării la Faţă a Domnului.

 

   PS Siluan a rostit în cadrul Sfintei Liturghii rugăciunea de binecuvântare a strugurilor. Arhipăstorul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a vorbit în cuvântul său despre minunea Schimbării la Faţă şi despre foloasele participării la o astfel de slujbă. „Fiecare după a sa putere, după a sa credinţă, aţi încercat urcând astăzi (n.r. - ieri) pe muntele cel sfânt al Moldovei să trăiţi clipele pe care le-a trăit Hristos şi cei trei ucenici ai Lui când au urcat pe Muntele Tabor. Participând la Sfânta Liturghie, aţi simţit o pregustare din dumnezeirea lui Hristos. Nu se poate ca strălucirea feţei Sale să nu fi ajuns şi în fiinţa noastră“, a remarcat Înalt Preasfinţitul Teofan.

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires