Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
7 août 2009 5 07 /08 /août /2009 07:51

   O autocefalie primită legal, va aduce Bisericii Ortodoxe din Ucraina ce ţine de Patriarhia Rusă, o nouă schismă, deoarece noţiunea de autocefalie este discreditată de către schismatica „Biserică Ortodoxă a Patriarhatului de Kiev", ce nu este recunoscută de Ortodoxia mondială, consideră Mitropolitul de Luţk şi Volînia, Nifont, transmite „NEWSru.com".

 

   „De această noţiune - de autocefalie - se leagă schisma, toate acele fărădelegi care s-au făcut în 1992 şi care se fac si acum", - a declarat într-un interviu pentru RIA „Novosti", Mitropolitul Nifont, care a venit la festivităţile de la Mănăstirea Poceaev, unde la 5 august Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, a condus ceremonia cu ocazia împlinirii a 450 ani de la apariţia Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Poceaev.

 

   Anterior, Mitropolitul Nifont era considerat un adept al autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, recunoacută canonic, care astăzi se bucură de drepturi extrem de largi, rămânând în cadrul Patriarhiei Moscovei.

 

   „Cu cinci ani în urmă, la noi în Volînia, autocefalia ar fi fost utilă" - consideră Mitropolitul, care conduce una dintre cele mai importante Eparhii Vestice ale Bisericii Ortodoxe din Ucraina.

 

   „Astăzi, chiar dacă autocefalia ar fi legală, oricum va naşte o schismă. Jumătate dintre parohii, chiar şi din jurisdicţia mea, vor trece sub ascultarea directă a Patriarhiei Moscovei. Va fi o schismă canonică, dar totuşi o schismă" - a mai declarat Mitropolitul.

 

   Mitropolitul Nifont a spus că astăzi este adversarul grevelor, a rezistenţei şi ale altor forme de protest.

 

   „Dacă nu s-ar fi implicat politicienii, diferite partide şi funcţionarii de stat, schisma s-ar fi stins de la sine" - consideră Mitropolitul.

 

   Pe lângă canonica Biserică Ortodoxă din Ucraina, care este o Biserică cu o autonomie largă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, în Ucraina mai funcţionează şi nerecunoscutele de către Ortodoxia Mondială structuri cvasi-bisericeşti. Este vorba de „Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului de Kiev", care este condusă de către Filaret Denisenko, excomunicat din Biserică şi „Biserica Ortodoxă Ucraineneană Autocefală", care este condusă de către falsul „mitropolit" Metodie Kudreakov. Preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, a vorbit nu o singură dată în favoarea creării unei „Biserici Ortodoxe locale unice", pe teritoriul Ucrainei.

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires