Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
4 août 2009 2 04 /08 /août /2009 08:42

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti

O cruce mare de lemn marca locul fiecărei predici a acestuia

   „Veţi vedea în câmp căruţe fără dobitoace, alergând mai repede decât iepurele”, profeţea Sfântul Cosma Etolianul (Etolos), vieţuitor grec din sec. XVIII, atins de harul Sfântului Duh spre propovăduirea Evangheliei Împărăţiei cerurilor în Grecia, Macedonia, Serbia şi Albania.

 

   Cunoscut între credincioşii români mai mult pentru profeţiile sale, referitoare la unele inovaţii ale tehnologiei moderne – precum automobilul, telegraful, curentul electric, avionul militar, telefonul ş.a. - , dar şi la momentele care vestesc apropierea sfârşitului lumii, Sfântul Cosma este unul din luminătorii Greciei, canonizat în 1961, ca fiind „întocmai cu Apostolii”.

 

   „Din şcoli vor ieşi lucruri pe care mintea voastră nu şi le poate închipui”, mai învăţa acest Sfânt, el însuşi întemeietor a peste 200 de şcoli în zonele de propovăduire, în care, pe lângă cunoştinţele religioase şi de limbă greacă, erau predate şi cele izvorâte din ştiinţele şi cultura vremii.

   Pe numele de mirean Constantin, Sfântul din Etolia (Grecia) s-a instruit intens în domeniul religios, dar şi în domeniul retoricii, fiind călugărit la mânăstirea Filoteu (Muntele Athos), cu numele de „Cosma”. Simţind o mare râvnă pentru Hristos, el s-a rugat să primească misiunea de a predica Evanghelia la fraţii creştini ameninţaţi de pericolul islamizării şi al secularizării, dar şi de a-şi încununa misiunea sa cu martiriul, dacă binevoieşte Domnul acest lucru în privinţa lui.

   Ambele dorinţe i-au fost împlinite: a primit binecuvântarea patriarhului Serafim II şi a urmaşului acestuia, Sofronie al Constantinopolului, pentru a merge la creştinii din Grecia mai întâi, apoi şi din împrejurimi. Când mergea într-o nouă eparhie, cerea binecuvântarea Ierarhului locului, ca şi a autorităţilor turce. Predica sa era vie, însoţită de minuni şi profeţii, dar şi de explicaţii practice, concrete, arătând cum pot fi aplicate poruncile evanghelice, pe înţelesul tuturor. De aceea, la locul unde venea Sfântul ieromonah Cosma se aduna multă lume, fiind necesară amenajarea de locuri speciale, pe câmpuri sau în pieţe publice, unde acesta să propovăduiască, auzit şi văzut de toţi. Semnul trecerii sale printr-o localitate era o cruce mare din lemn. Întâi cerea ridicarea Crucii, şi abia apoi predica. Aceasta rămânea în urma lui.

   Cuvintele sale curgeau simplu, rostite cu duh blând şi cu fermitate. Dăruia ascultătorilor cărţi duhovniceşti, baticuri pentru femei, metanii şi cruci. Îi îndemna pe toţi creştinii să-şi facă des semnul Sfintei Cruci, spre a-şi duce astfel toată viaţa „în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, şi să rostească frecvent rugăciunea inimii.

 

   Prezenţa Mântuitorului răzbătea prin el, atât prin cuvinte, cât şi prin faptele minunate, care însoţeau cuvintele. Când a ajuns în Albania, unde credinţa ortodoxă era aproape înăbuşită, Sfântul a îndemnat populaţia spre pocăinţă. Dar în scurtă vreme a fost pârât de nişte evrei către autorităţile turce, cum că ar fi „spion rus”. În realitate, Sfântul îndrăznise să predice despre practicile cămătăreşti ale evreilor şi ale unor afacerişti creştini, fapt deranjant pentru cei în cauză şi motiv de a inventa acuze la adresa Sfântului.

 

   Astfel, în ziua de 24 august 1779 a fost strangulat de turci, iar trupul i-a fost aruncat în râu. După trei zile, moaştele au fost aflate de un preot, care le-a îngropat în mânăstirea din Ardebuzia, a Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Părţi din sfintele sale moaşte au fost împărţite către mai multe biserici şi mânăstiri ortodoxe. Şi astfel, s-a împlinit şi cea de-a doua dorinţă a Sfântului: primirea muceniciei pentru Hristos!

 

   „Un om te cheamă în conacul lui şi vrea să te cinstească cu un pahar de vin sau rachiu, şi toată viaţa ta îl vei respecta şi cinsti. Oare nu se cade să-L cinsteşti şi să-L respecţi pe Dumnezeu Care ţi-a dăruit atâtea lucruri bune şi S-a răstignit din iubire pentru tine? Care părinte s-a lăsat răstignit vreodată pentru copiii lui? Iar preadulcele nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Şi-a vărsat sângele Său şi ne-a răscumpărat din mâinile diavolului. Oare nu se cade să-L iubim şi noi pe Hristosul nostru?”, predica Sfântul Cosma, cel care „a luminat” cu adevărat mii de ortodocşi, dar şi mulţi musulmani care îl ascultau cu drag.

 

   Acest Sfânt este comemorat atât la 4, cât şi la 24 august, fiind trecut în sinaxarele româneşti, greceşti, slave. Câteva dintre profeţiile şi predicile sale au fost publicate în mai multe limbi, între care şi limba română, alături de prezentarea vieţii sale, conform mărturiilor celor pe care i-a povăţuit şi ajutat, din vremea sa.

 

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires