Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
3 août 2009 1 03 /08 /août /2009 10:57
Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
O sfântă prietenie între zăvorâte

   Episcopul Teodoret al Cirului (sec. V) a notat în lucrarea sa, „Istoria călugărilor sau istoria religioasă ori viaţa ascetică” însemnări despre viaţa celor mai mari asceţi orientali ai momentului, între care şi Sfântul Simeon Stâlpnicul, dar şi două sfinte mai puţin cunoscute în spaţiul românesc, Marana şi Cyra (Cira, Chira).

 

   Este vorba de două Sfinte zăvorâte, a căror pomenire este trecută în „Martirologiul roman” la 3 august, fiind preluată de mai multe sinaxare ortodoxe, între care si cel rus (dar nu şi cel grec sau cel românesc).

 

   Iniţial născute în familii nobile din Bereea (astăzi, Alepo), în nordul Siriei, Marana şi Cyra (Cira, Chira) erau foarte bune prietene, amândouă atinse de aceeaşi dorinţă: de a se devota cu totul iubirii Mirelui Ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos.

 

   În acest scop, ele s-au retras în afara oraşului, părăsind casa părintească, ridicându-şi ziduri fără acoperiş, unde au fost zăvorâte de slujnicele lor, care le-au urmat în nevoinţă. Singura legătură cu lumea a rămas o ferestruică, pe unde primeau din când în când cele necesare vieţii şi pe unde Marana comunica, strict în perioada dintre Paşti şi Cincizecime, cu unele femei credincioase, venite după sfat. De asemenea, lângă zidurile lor, slujnicele şi-au construit o chilie, care comunica printr-o altă mică fereastră cu locul sfintelor, ca să poată cere îndrumare oricând era nevoie, de la ele.

 

   Însuşi episcopul Teodoret, care păstorea în eparhia învecinată Bereei, a venit la Sfinte, să le cerceteze străduinţa, şi le-a cerut să nu mai poarte obiectele grele de fier cu care se încingeau. Pentru că, Sfintele, purtau la gât, la mâini şi la brâu coliere, brăţări şi cingătoare de fier atât de grele, încât abia un bărbat puternic le putea ridica. Plăpânda Cyra (Cira, Chira) stătea permanent încovoiată din cauza lor, dar nimeni nu ştia de acestea – cu excepţia episcopului şi a slujnicelor - pentru că Sfintele le purtau pe sub veşmintele lungi, ce le acopereau tot corpul. Chiar şi pe faţă purtau un văl, iar cei care doreau să privească pe mica lor ferestruică deschisă spre lume, nu puteau zări nimic.

  Dar, la dorinţa episcopului, ele au acceptat să-şi scoată obiectele de fier, în ascultare. După plecarea acestuia, şi le-au montat la loc.

 

   Pe lângă cele menţionate, Marana şi Cyra (Cira, Chira) mâncau foarte puţin, de multe ori treceau zilele şi nu primeau nimic; de trei ori au ţinut Postul Paştelui în ajunare, precum Domnul.

 

   Doar de două ori au ieşit dintre ziduri: când au mers în pelerinaj la Locurile Sfinte, unde a pătimit Domnul, şi la biserica Sfintei Tecla din Seleucia (Isauria). În aceste locuri, au mers pe jos, fără să mănânce nimic, bucurându-se, apoi întorcându-se la locul lor.

 

   Astfel au petrecut vreme de 42 ani, într-o prietenie desăvârşită, închinată lui Hristos.

   Tipul acesta de asceză, al zăvorârii, pare chiar şi creştinilor de astăzi, de neînţeles. Mărturiile episcopului Teodoret despre Sfintele zăvorâte sunt că erau însufleţite de o bucurie nespusă, de o poftă de viaţă molipsitoare, în ciuda greutăţilor la care se expuneau: frig, foame, arşiţă şi toate celelalte. Aşadar, ele nu s-au retras pentru a fugi de oameni, ci pentru a-L afla pe Hristos, potrivit puternicei dorinţe din sufletul lor, mai persistente decât la mulţi contemporani.

   Au trecut la Domnul în ziua de 3 august, spre 445 (anul exact al morţii lor nu este cunoscut, întrucât însemnările episcopului Teodoret au fost făcute pe când Sfintele erau în viaţă).

 

   „Iar dacă nimeni dintre ceilalţi oameni nu a putut face faţă unor asemenea osteneli, într-adevăr dragostea către Dumnezeu i-a făcut pe aceştia să treacă hotarele firii; şi ei, aprinşi de văpaia de sus, suferă cu bucurie muşcăturile gerului şi alină cu roua cerească văpaia soarelui. Această dragoste îi hrăneşte, îi adapă, îi îmbracă şi le dă aripi, îi învaţă să zboare şi îi pregăteşte să urce la cer, le arată pe Cel Iubit pe cât e cu putinţă, şi prin vederea duhovnicească le aprinde dorul, le stârneşte iubirea şi mai puternică face văpaia din ei... (...)

  Acestea şi toate câte sunt de acelaşi fel aflându-le cei ce s-au făcut slujitori ai cuvântului lui Dumnezeu, sunt străpunşi din toate părţile de dragostea Dumnezeiască şi toate trecându-le cu vederea, privesc pe Cel Iubit şi au făcut trupul lor duhovnicesc mai înainte de nestricăciunea făgăduită.” (Teodoret al Cirului, episcop şi scriitor bisericesc)

 

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires