Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
28 juillet 2009 2 28 /07 /juillet /2009 16:53

   Parohia Conţeşti-Girov, una dintre parohiile pilot în cadrul Proiectului „Hristos împărtăşit copiilor" şi-a sărbătorit luni, 27 iulie 2009, unul dintre ocrotitorii sfântului locaş.

 

   Orarul evenimentelor legate de prăznuirea Sfântului Pantelimon a fost o trecere de la sărbătorirea ocrotitorului spiritual al comunei Girov - Sfântul Prooroc Ilie - la patronul celei mai vechi biserici din comună, biserica monument istoric Conţeşti din satul Girov.

   Duminică, 26 iulie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către părintele paroh Zaharia Ştefan alături de părintele Gheorghe Bâzgan, parohul bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" Edmonton (Canada) iar luni, alături de un sobor de 7 preoţi (din parohiile Turtureşti, Căciuleşti, Verşeşti, Gura Văii Deal, Popeşti, Talpa şi „Buna Vestire" Mărgineni). Această slujbă a făcut şi obiectul cercului misionar-pastoral Girov. După oficierea Sfintei Liturghii au fost organizate un concurs de bătut toaca pentru copiii din parohie, un program de cântări religioase susţinut de un grup de studenţi teologi şi o expoziţie de icoane vechi şi obiecte de patrimoniu.

 

   Invitaţii celor două zile au fost domnul Vasile Olaru, primarul comunei Girov şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale, reprezentanţi mass-media, un sobor de preoţi. Participanţii au primit din partea parohiei un exemplar din ziarul comunei Obiectiv Girov, editat în colaborare cu parohia Conţeşti, un pliant al bisericii Conţeşti, un flyer cu referatul tematic: Sfântul Catehet Vasile cel Mare şi iconiţe cu Sfântul Pantelimon. Mapa a fost completată de câte o lucrare - icoană - a copiilor din parohie, cateheţi în cadrul Proiectului „Hristos împărtăşit copiilor".

 

   Copiii din proiectul catehetic vor participa în luna august la o excursie la mănăstirile nemţene organizată de parohie şi sponsorizată de Primăria Girov iar de la 1 septembrie va fi organizat un nou grup de cateheză (primele două fiind un real succes catehetic). Copiii din parohie vor face şi subiectul practic al unei cărţi de profil editate de parohie, ce va fi lansată până la sfârşitul acestui an, sub îndrumarea părintelui profesor doctor Costachi Grigoraş, profesor de Catehetică-Omiletică la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae" din Iaşi.

 

   Săptămâna aceasta la biserică vor fi expuse şi cărţi vechi - patrimoniu, şi va fi orgnizat şi un vernisaj al pictorului Florin Zaharia - student al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae" din Iaşi - secţia „Artă sacră".

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires