Astăzi, 28 iulie, pomenirea Sfântului Pavel de Xiropotamu

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
Lăsând în urmă mânăstiri, a trecut la Domnul

Fiul de împărat nu şi-a aflat liniştea la palat. Nu este o poveste, ci este vorba de Procopie, fiul împăratului bizantin Mihail Cyropalates (sec. X), unul dintre marii învăţaţi ai vremii sale. Cinstit, admirat, onorat - dar nefericit în mijlocul lumii, el a hotărât să se călugărească la Muntele Athos, unde să nu fie cunoscut pentru rangul său.

„Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului." (Efeseni 4, 22-24)

Această chemare, Procopie a simţit-o cu mare tărie, ajungând la Xiropotamu, în Athos, unde a fost călugărit cu numele de Pavel.

La început, nimeni nu a ştiut de el şi a putut să-şi ridice o chilie simplă pe ruinele fostei mânăstiri a împărătesei Pulheria, ridicată în sec. V, în cinstea Sfinţilor 40 Mucenici. Dar în scurtă vreme călugărul cel retras a devenit faimos în Sfântul Munte, prin nimic altceva, decât prin seriozitate şi linişte.

O rudă a sa, Romanos, ajuns împărat bizantin, l-a chemat la Constantinopol. A organizat în cinstea lui o mare petrecere, cu toţi oamenii de seamă ai curţii. Aici Pavel a apărut în haine călugăreşti, cu o cruce în mână, şi nimic nu l-a putut convinge că a pierdut ceva, renunţând la lux şi slavă. Atingându-l pe împărat cu mâna, l-a vindecat de o boală gravă, nedorind nicio recompensă, în afară de cele necesare pentru restaurarea mânăstirii Xiropotamu.

Împăratul s-a invoit, bucuros, şi i-a dăruit pentru Altarul mânăstirii o părticică din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului. După restaurare, viaţa monahală a înflorit la Xiropotamu, iar Pavel s-a retras într-un loc pustiu din Athos, fără să urmărească stăreţia, asemenea Sfântului Athanasie al Athosului, cu care a fost contemporan. Intrucat era căutat de ucenici peste tot, fiind recunoscut drept un bun povăţuitor, înzestrat cu darul discernământului, nu a putut rămâne singur, ci a hotărât să ridice o nouă mânăstire, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. A primit iarăşi ajutor material şi o părticică din Lemnul Sfintei Cruci de la împăratul Romanos, iar mânăstirea este cunoscută azi drept „a Sfântului Pavel", având şi hramul Întâmpinării Domnului. De data aceasta, a acceptat să fie egumen, având sfat bun pentru fiecare dintre călugării - ucenici.

Despre trecerea lui la cele veşnice, Dumnezeu l-a învrednicit de o pregătire aparte. În primul rând, a fost înştiinţat de data morţii. Cuviosul Pavel, cu toată cucernicia, s-a rugat necontenit cu rugăciunea Sfântului Ioanichie: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu - Sfântul Duh, Treime Sfântă, slavă Ţie", împărtăşindu-se cu Sfintele Taine. A lăsat instrucţiuni monahale pentru cele două mânăstiri: Xiropotamu şi Sfântul Gheorghe, şi dispoziţii cu privire la înmormântare. Aşa, cu pace, a trecut la Domnul.

Datorită faptului că nu există cercetări istorice exacte cu privire la viaţa Sfântului şi la data fondării mânăstirii sale, în unele surse apar informaţii diferite: astfel, un sinaxar rus ne informează că motivul părăsirii curţii imperiale de către Procopie ar fi fost faptul că a fost mutilat prin orbire de către împăratul iconoclast Leon Armeanul. De asemenea, acelaşi sinaxar indică anul morţii Sfântului ca fiind 820, deşi în majoritatea studiilor despre mânăstirea Sfântului Pavel din Athos se indică faptul că a vieţuit în sec. X-XI.

Iarăşi, o alta nepotrivire mai apare, în ceea ce priveste locul unde a murit: unele surse indică Muntele Athos, altele o corabie în drum spre Constantinopol, localitate unde s-au aflat sfintele sale moaşte, până în perioada cruciadelor, când au fost transferate în Veneţia.

Cel mai probabil este insa că Sfântul Pavel nu a fost mutilat şi nici nu a murit în drum spre Constantinopol, ci în mânăstirea sa, unde a fost egumen. Iar diferenţele dintre versiunile diferitelor sinaxare şi studii se pot datora faptului că, intr-adevar, mai mulţi fii de împăraţi bizantini au fost urmăriţi şi mutilaţi, pentru a nu fi potenţiali urmaşi la tron - factor generator de posibile confuzii.

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe