Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
26 juillet 2009 7 26 /07 /juillet /2009 18:50
Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
Credinţa preotului, înmulţită de tânărul ucenic - şi, amândoi, în Cer!

   În Nicomidia, în timpul persecuţiei împăratului Maximian (284-305), preotul Ermolae a scăpat o vreme, ascuns împreună cu preoţii Ermip şi Ermocrat.

   20.000 de creştini au fost arşi, fiind pomeniţi împreună la 28 decembrie.

   Ascunderea lor nu s-a făcut din frică, ci pentru a putea învăţa pe păgâni despre Hristos. Unul dintre aceşti păgâni, tânăr bogat ce dovedise înclinaţie spre medicină, a fost Sfântul Pantoleon. Fiind povăţuit de Sfântul Ermolae, el s-a botezat creştin şi, ulterior, a primit martiriul, odată cu un nume din cer: Pantelimon. Este vorba chiar de Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit a doua zi, la 27 iulie.

   Ermolae i-a insuflat lui Pantelimon o credinţă aşa de puternică, încât acesta a ajuns făcător de minuni, atrăgând în scurt timp harul lui Dumnezeu asupra lui. Vindecările lui şi chiar învierile din morţi i-au atras însă ura tagmei medicale, deranjată de ecoul minunilor înfăptuite de tânăr.

   De aceea, mai întâi Sfântul Pantelimon a fost inchis, după care şi părintele său duhovnicesc, Ermolae, împreună cu Ermip şi Ermocrat. Hristos Însuşi s-a arătat preotului Ermolae, vestindu-i apropierea mărturisirii şi a martiriului.

   Preoţii creştini nu s-au temut de ameninţările şi tortura păgânilor. Refuzul lor de a jertfi zeilor a fost categoric, fiind marcat de un cutremur neaşteptat, care a dărâmat idolii. Cutremurul a fost atribuit puterii lor „vrăjitoreşti", semnându-li-se sentinţa la moarte, în anul 305.

   Era, de altfel, frecventă atribuirea de puteri oculte creştinilor care înfăptuiau minuni, nu de dragul spectacolului, ci pentru a-i ajuta pe cei în suferinţă şi pentru a mărturisi prin viaţa lor pe Hristos, Fiul Atotputernicului Dumnezeu.

   La o zi după duhovnicul său, a primit mucenicia şi Sfântul Pantelimon, convins că acela ce i-a fost părinte pe calea creştinismului nu a abjurat, şi nici cei împreună cu el, cu toate că fusese minţit astfel de împărat, ca să se lepede şi el.

   „Chiar nevrând ai spus adevărul, că i-ai trimis de aici, prin sfârşitul cel de moarte, ducându-se la cetatea cea cerească a lui Hristos, ca să ia bogăţiile pe care ochiul nu le-a văzut", a rostit tânărul, înainte de a începe cântarea de Psalmi, pe drumul spre cer... (după cum este scris în „Vieţile Sfinţilor pe luna iulie").

 

 

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe
 

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires