Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
24 juillet 2009 5 24 /07 /juillet /2009 16:35
   In ziua de Duminica, 19 iulie 2009 PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a oficiat slujba de sfinţire a Crucii care, a fost aşezată ulterior pe turla centrală a Catedralei Episcopale în construcţie din Drobeta Turnu Severin

 

   Dorinţa construirii unei Catedrale în Drobeta Turnu Severin s-a manifestat după Revoluţia din 1989, atunci când preotul severinean Constantin Inescu a ridicat problema construirii unei Catedrale în acest oraş, ce avea numai patru biserici.

 

   În anul 1992, a luat fiinţă parohia ,,Naşterea Domnului" iar Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei a hotărât ca Părintele Ioan Tobă să fie numit paroh şi să se ocupe de construirea viitoarei catedrale.

 

    După obţinerea terenului situat în centrul municipiului, în aprilie 1994, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Nestor Vornicescu - Mitropolitul Olteniei - a pus piatra de temelie pentru noua Catedrală.

 

   La 21 aprilie 2002, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a sfinţit paraclisul, cu hramul ,,Naşterea Domnului", aflat la subsolul clădirii, urmând ca viitoarea catedrală să aibă hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă" - ocrotitorul Severinului.

 

   După o perioadă în care lucrările de construire au fost întrerupte din cauza lipsurilor financiare, odată cu reînfiinţarea Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi a instalării Prea Sfinţitului Părinte Nicodim ca întâistătător al acestei eparhii, lucrările de construire la catedrală au fost reîncepute.

 

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires