Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
24 juillet 2009 5 24 /07 /juillet /2009 14:31

   25 iulie 2009, este ziua de naştere a Preasfinţitului Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa serbează împlinirea vârstei de 43 de ani. Sărbătoarea oficială a Preasfinţitului Părinte Corneliu este în ziua de 29 iunie, data întronizării în demnitatea de eparhiot al Episcopiei Huşilor.

 

   Preasfinţitul Părinte Corneliu, s-a născut în satul Corni-Albeşti, judeţul Vaslui la 25 iulie 1966, din părinţii Eugen şi Ruxandra Onilă, fiind primul dintre cei trei copii de parte bărbătească.
   A urmat Şcoala generală în satul natal, absolvind în anul 1980. Între anii 1980-1982 a urmat prima treaptă de liceu în oraşul Vaslui, iar din toamna anului 1982 a început cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, pe care le-a absolvit în anul 1987.
   În perioada 1988-1992 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (respectiv Facultatea de Teologie), absolvind-o în anul 1992, cu licenţă. Între anii 1992-1996 a urmat cursurile de doctorat, specializarea Noul Testament, la aceeaşi Facultate.

 

   Începând cu anul 1993 a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă din cadrul Universităţii Marburg - Germania, fiind bursier al Diakonisches-Werk, EKD. Din anul 1996 a funcţionat ca asistent în cadrul aceleiaşi Facultăţi, la catedra de Teologie şi Spiritualitate a Bisericii Ortodoxe, sub îndrumarea Prof. Hans-Martin Barth.
   În data de 21 noiembrie 1997, a fost tuns în monahism la Catedrala Episcopiei Huşilor, a doua zi fiind hirotonit ierodiacon, iar în 23 noiembrie ieromonah. La 25 decembrie 1997 a fost hirotesit protosinghel. În Eparhia Huşilor a activat mai întai ca profesor de Seminar şi consilier cultural la Centrul Eparhial. În anul 1998 a fost numit de catre P. S. Episcop Ioachim al Huşilor vicar administrativ al Eparhiei şi tot la propunerea P.S. Ioachim, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat rangul de arhimandrit pe data de 26 iunie 1999.
   La 27 octombrie 1999 a fost ales Arhiereu Vicar al Episcopiei Huşilor, cu titlul de "Bârlădeanul", fiind hirotonit în această treaptă în data de 21 noiembrie 1999 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.
   La data de 18 iunie 2009, ierarhii Sfântului Sinod au ales, prin vot secret, pe Preasfinţitul Arhiereu Vicar Corneliu Bârlădeanul ca Episcop al Huşilor.
   Slujba de întronizare a PS Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, a fost oficiată de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în data de 29 iunie 2009, de hramul Catedralei Episcopale "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", în prezenţa unui sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi credincioşi.


La mulţi ani, Preasfinţite Părinte Episcop Corneliu!


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires