Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
21 juillet 2009 2 21 /07 /juillet /2009 19:34

Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
Sfinţii Mucenici vorbesc astăzi, prin moaştele lor...

   În ziua de 8 iulie 303 (304), prefectului Euticius al Marsiliei i-a fost prezentat soldatul Victor, la sediul tribunalului marseiez, acuzat de faptul că este creştin şi îi încurajeaza pe ceilalţi creştini ai oraşului să-şi mărturisească credinţa până la martiriu. Şi mai grav, soldatul reclamat, de origine nobilă, nu-şi mai accepta solda şi demisionase din armata imperială.

 

   „Nu voi aduce jertfe dumnezeilor mincinoşi", a declarat el.
   Pentru aceasta a fost târât prin oraş, trecătorii fiind îndemnaţi să-l lovească şi să-l jignească, după plac. Au urmat noi bătăi şi alte suplicii, ordonate de tribunul Asterius. Victor a rămas ferm în declaraţiile sale: „Este un singur Dumnezeu, Care a făcut totul din nimic, şi nu voi sacrifica unor obiecte fără viaţă!" A fost trimis în arest, unde l-au putut vizita, în ascuns, fraţii creştini.

 

   „Nu cumva să vă întristaţi pentru mine, fraţilor - le-a zis Sfântul - , pentru că n-aş fi putut răbda singur biciuirile şi celelalte, fără puterea lui Dumnezeu. În timp ce eram lovit, am văzut lângă mine un Om foarte frumos, Care ţinea în mână o cruce şi care mi-a zis cu glas blând: Sunt Eu, Iisus, care port toate chinurile şi ocările la care sunt supuşi mărturisitorii Mei."

 

   Într-una din nopţi, trei îngeri s-au arătat în celula Sfântului, lăsându-se văzuţi chiar şi de temniceri. Cei trei paznici, Alexandru, Longhin şi Felician, s-au convertit pe dată, cerând Botezul creştin. Pentru aceasta, din paznici, au devenit şi ei arestaţi cu grava acuză de a fi... „creştini".

 

   Pe 21 iulie, Victor a fost adus din nou în faţa prefectului şi a statuii zeului Jupiter, pe care Sfântul l-a dărâmat cu o lovitură de picior. Imediat piciorul i-a fost tăiat, pentru „sacrilegiu".

 

   „Nu voi sacrifica demonilor!", a rostit soldatul, spre maxima furie a judecătorilor săi. De aceea a fost condamnat la moarte prin... măcinare in moara de grâu. Unele surse indică faptul că însuşi împăratul păgân Maximian a fost prezent la momentul martirizării Sfântului Victor, ordonând executarea.

 

 

   Cum insa moara s-a stricat brusc, decizia a fost de tăiere a capului Sfântului Victor, împreună cu temnicerii convertiţi. Când sabia s-a ridicat deasupra capului Sfântului, o voce s-a auzit clar din cer: „Victore, ai învins!" Trupurile martirilor au fost aruncate în mare, de unde le-au recuperat creştinii, îngropându-le într-o criptă de piatră. La mormântul martirilor s-au petrecut multe minuni, iar Sfântul Victor a fost considerat încă de atunci ocrotitorul Marsiliei.

   Spre 415, când Sfântul dobrogean Ioan Cassian a sosit la Marsilia, a poposit aici, la rugămintea episcopului locului.

 

   Pe mormântul martirilor a ridicat un „Martyrium", capelă în memoria celor care L-au mărturisit pe Hristos. În jurul acestuia, Sfântul Cassian a întemeiat o mânăstire de călugări, închinată Sfântului Mucenic Victor - azi abaţia catolică „Saint Victor".

   După ce a fondat în apropiere, şi o mânăstire de călugăriţe (azi „Saint Sauveur"), Sfântul Cassian a rămas până la sfârşitul vieţii la prima mânăstire ridicată, unde se află sfintele sale moaşte. Aici a continuat scrierile sale, în special pe cele despre regulile monahale bazate pe Tradiţia Părinţilor Răsăriteni, contribuind la întărirea Ortodoxiei în Galia, prin înflorirea monahismului şi prin răspândirea cultului martirilor.

   Ulterior, în 1963-1965, săpăturile arheologice, „ajutate" şi de o surpare a unor pietre din vechiul Martyrium, au dat la iveală moaştele a trei Mucenici, dintre care unul ar fi chiar Sfântul Victor.

 

   Sfinţi din vechime... care au ieşit în aceste vremuri, din adancuri, pentru a ne îndemna pe calea sfinţeniei!

 

Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires