Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
15 juillet 2009 3 15 /07 /juillet /2009 22:50
Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti
Nu este ceva nefiresc ca vieţuitoarele să caute adăpost lângă Sfinţi.
Mai ales atunci când este vorba... despre căprioare.

   Sfântul Atinoghen, episcop al Pidahtoei, crescuse, la mânăstirea unde acesta slujea, o căprioară. Căprioara a primit har de la Dumnezeu să vorbească încât, odată, şi-a anunţat stăpânul şi prietenul despre faptul că zece ucenici ai săi fuseseră luaţi prizonieri in Sevasta Armeniei. Filemarh, guvernatorul ţinutului, îi ţinea închişi.

 

   Informat de căprioara sa, Atinoghen cel Sfânt a mers înaintea guvernatorului urmărind să-l mustre pentru ură şi pentru necredinţa de care dadea dovadă. În plus, aştepta cu nerăbdare să-şi revadă ucenicii şi să-i întărească în preajma muceniciei.

 

   Cei zece ucenici, pe numele lor: Atenoghen (altul decât Sfântul episcop), Amon, Antioh, Isihie, Teofrast, Cleonic, Maximin, Patrofil, Petru şi Reginos, au fost însă martirizaţi, la porunca guvernatorului, mâniat tocmai pentru credinţa puternică pe care o întâlnise la creştinii din zonă.

 

   În timpul torturii care a urmat, Sfântul Atinoghen, episcopul, a fost învinuit de „vrăjitorie", pentru că până şi păgânii prezenţi au auzit un glas din cer rostind: „Nu te teme, Sunt cu tine şi te păzesc!". S-a hotărât apoi, lângă mânăstire, uciderea lui...

 

   Abia a mai avut răgazul necesar pentru a-şi lua rămas bun de la căprioara sa, care îl întâmpina sărutându-i picioarele.

 

   A binecuvântat-o, pe ea şi puii ei, si... niciodată să nu fie prinşi de om.  In schimb, în fiecare an, la ziua pomenirii Sfântului (de 16 iulie), ea să-şi aducă unul din pui ca jertfă de amintire, credincioşilor bisericii. O scurtă rugăciune, şi  sfantul a primit cununa muceniciei, prin tăierea capului, trecând alături de ucenicii săi, la Domnul.

 

   Animalul, înţelegător, s-a supus voinţei acestuia încât, de acum în fiecare an, chiar la momentul citirii Evangheliei, o căprioară uimea: intrând în Biserica Mânăstirii Pidahtoea (lângă Sevasta), isi lăsa, supusa, puiul la Altar. Era jertfit şi fript pentru participanţii la sărbătoare, ca dar din partea Sfântului.

 

   Stim... vieţuitoarele găsesc deseori în Sfinţi adevăraţi prieteni, cu care pot chiar şi vorbi.

   Sunt înţelese, la rândul lor.

   Şi, împlinindu-şi menirea de a fi, zidite de Dumnezeu, spre folosul omului... i se supun.


 

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe
 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires