Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
12 juillet 2009 7 12 /07 /juillet /2009 22:15
Lacasuri Ortodoxe: despre Icoane
Al doilea praznic cu priveghere de toată noaptea la Schitul românesc Prodromu (Muntele Athos), în cinstea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, 12 iulie

   În noaptea de 27 spre 28 iunie 1863, în atelierul de lucru al zugravului de icoane, Iordache Nicolau din Iaşi, s-a petrecut următoarea minune: Icoana începută de meşter, spre a fi închinată schitului Prodromu din Muntele Athos, s-a desăvârşit singură. Mai exact, faţa Maicii Domnului şi faţa Pruncului, nereuşite de pictor, s-au zugrăvit fără mână omenească.

 

   Dimineaţă, când zugravul a venit pentru o nouă încercare de finalizare, a constatat că o mână nevăzută i-a desăvârşit lucrarea. Vestea s-a răspândit şi puhoi de lume a venit să se închine la Icoana făcătoare de minuni, chiar înainte de a afla mitropolitul locului, înştiinţat şi el în mare grabă.

 

   Iordache Nicolau fusese contactat de către părintele stareţ Nifon de la Prodromu şi de părintele Nectarie ieroschimonahul, însoţitorul acestuia, pentru a picta o Icoană a Maicii Domnului în condiţii foarte stricte. Dorinţa stareţului era de a dobândi pentru schit o Icoană făcătoare de minuni, pentru care s-a rugat îndelung.

 

   Condiţiile, care nu au putut fi îndeplinite la vremea aceea de niciun pictor de icoane de la Muntele Athos, erau: Pruncul să fie pe braţul stâng al Maicii Domnului, mărimea icoanei să fie de 1,1 metri, pe scândură din lemn de tei; pictorul să lucreze doar nemâncat, rostind rugăciuni (Acatist, Paraclis - toate către Maica Domnului), iar dacă flămânzeşte şi mănâncă, să înceteze lucrul pe ziua respectivă; să fie spovedit şi împărtăşit cu Sfintele Taine şi să se înfrâneze de la orice păcat, în special de mândrie, mânie şi desfrânare.

 

   Bătrânul Iordache s-a bucurat de însărcinarea primită, dar s-a şi temut că nu va fi în stare să o ducă la bun sfârşit, motivând prin faptul că „îi tremură mâinile" din cauza vârstei. Încurajat de cei doi părinţi, pictorul experimentat a început lucrarea, realizând cadrul Icoanei şi veşmintele Maicii şi Pruncului Sfânt. Numai că feţele persoanelor sfinte nu ieşeau, ci, din contră, cu cât se străduia pictorul mai mult, cu atât mai urât şi mai schimonosit avansa lucrarea. Din această cauză s-au întristat şi pictorul, şi cei doi părinţi veniţi în Moldova de la Athos.

 

   „Poate nu este voinţa Maicii Domnului să fac eu icoana aceasta", se lamenta bătrânul pictor.

   „Dorinţa noastră de a avea o icoană făcătoare de minuni la schit, pesemne că a fost nesăbuită", îşi zicea şi stareţul Nifon.

 

   Planul Bunului Dumnezeu a fost altul: pentru lucrările cu adevărat mari, nu este suficientă doar puterea omenească. Ea trebuie desăvârşită prin har.

   In noapte, în taină, Icoana s-a finalizat singură, chiar în momentul când totul părea distrus definitiv. Icoana putea fi dăruită, în acest caz, unei biserici sărace.

 

   A urmat bucuria, au început să curgă minunile, mult mai multe şi mult mai mari. Nici părintele Nifon şi nici pictorul Iordache nu se aşteptau la atâtea. Mitropolitul Calinic Miclescu a venit la faţa locului, sfinţind agheazma, binecuvântând începutul minunilor venite prin Icoană.  A fost dusă la schitul Prodromu, unde neîncetat săvârşeşte minuni.

 

   Data pomenirii, cu priveghere de toată noaptea, i-a fost stabilită pentru 12 iulie, din următoarele motive: data întâmplării minunii era prea apropiată de cinstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie), când se făcea iarăşi slujbă cu priveghere de noapte. Pe 13 iulie se pomeneşte şi Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, considerându-se că minunea zugrăvirii Icoanei a fost săvârşită prin intermediul său...


   Primul hram al schitului Prodromu stim ca este al Sfântului Ioan Botezătorul, iar cinstirea Icoanei Prodromiţa este considerată drept al doilea praznic al schitului, cu priveghere, şi iar vrem să amintim... în noaptea de 12 spre 13 iulie.

 

   În arhiva schitului păstrăm o confirmare scrisă a minunii, datată cu 29 iunie 1863, alcătuită de însuşi pictorul Iordache Nicolau. Dar nu numai atat!

 

   Analize recente asupra Icoanei Prodromiţa, realizate la microscop, au evidenţiat faptul că nu există urmă de pensulă în cazul feţelor Maicii Domnului şi Pruncului...

 

teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés

   Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires