Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
12 juillet 2009 7 12 /07 /juillet /2009 14:08
Lacasuri Ortodoxe: despre Sfinti

Martiri care au murit în pace, si totusi... mucenici?

   Trezvia de toată vremea, specific creştină, spun părinţii că ne dezleagă multe taine prezente în Vieţile Sfinţilor.

 

   Sfânta Muceniţă Golinducha (Golinduca, Golinduch, Golindoux), botezată însă cu numele de Maria, este o astfel de muceniţă, ea murind de moarte naturală. Pomenită în unele sinaxare la 12 iulie, în altele la 13 iulie, iar în câteva şi la 12 şi la 13 iulie, Sfânta era de origine persană, căsătorită cu mai-marele vrăjitorilor din Imperiul Persan.

 

   Nemulţumită în sufletul ei de cele ce le aflase despre religia păgână în care se născuse, a căutat cu luciditate credinţa cea adevărată. O căutare interioară nemaipomenita, nevăzută de nimeni, nici măcar de soţul ei - cel cu puteri extraordinare între vrăjitori - numai El, unicul Dumnezeu adevărat, cunoscand zbuciumul ei şi descoperindu-i în vis, printr-un înger, unde avea de acum să-L caute. I s-au înfăţişat chinurile iadului dar şi Bucuria Raiului - bucuria acelor credincioşi care se află alături de Mântuitorul lor, Hristos.

 

   În scurt timp, Golinducha şi-a părăsit soţul vrăjitor, un alt înger conducând-o către un preot creştin ce avea s-o boteze cu numele de Maria. Pedeapsa primită, în urma unei plângeri trimisă de fostul ei soţ către împăratul persan Chosroes I, a fost... închisoarea pe viaţă.

 

   După 18 ani, domnind Ormisdas, Sfânta a fost scoasă din închisoare şi torturată, cerându-i-se abandonarea credinţei. Îmblânzirea unui şarpe uriaş, alături de care fusese închisă într-o groapă - drept nouă tortură - i-a uimit pe toţi. Cu toate chinurile, Sfânta a rămas nevătămată. Au vrut să o siluiască, iar Dumnezeu a făcut-o nevăzută. Porunca ultimă a împăratului, a fost tăierea capului Mariei... numai că, iar printr-o mare minune, călăii nu au mai văzut-o: Sfânta era mutată, minunat, din locul pedepsei, între creştinii ce stăteau ascunşi de teama persecutorilor.

 

   Nevătămată, Sfânta Maria L-a mărturisit cu tărie pe Hristos, mulţi păgâni întorcându-se asa la credinţă.

   Spre sfârşitul vieţii, s-a închinat la Locurile Sfinte, mai ales la Mormântul Domnului ei, unde a combătut şi erezia lui Sever, care răspândea învăţătura cum că „natura divină a Mântuitorului pătimise".

 

   Întoarsă în oraşul Nisibe, Sfânta a trecut la Domnul, în anul 591... în pace.
   Nimic nu a putut potoli setea sufletului Golinduchei... decât botezul creştin, iar vrăjitorii... au rămas eclipsaţi de minunile lui Hristos, care se fac - asa cum, iar vedem - prin Sfinţii Săi.


teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés    Nu uitati de continuarea acestui "mesaj": CARTEA SFINTILOR - Lacasuri Ortodoxe (click pe banner)

 

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires