Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
29 juin 2009 1 29 /06 /juin /2009 12:29
Originea şi copilăria

   Noi creştinii suntem obişnuiţi să mergem la moaştele sfinţilor pentru a ne ruga, pentru a venera şi pentru a rememora faptele acestora, fapte de jertfa creştină. Si chiar daca nu ajungem la moaste este suficient sa mergem prin locurile umblate de sfinti , locuri unde au suferit martirajul pentru numele lui Hristos si pentru pastrarea credintei crestine. Un astfel de loc sfant sunt si dealurile si colinele Romei, catacombele acestui oras universal, unde au fost persecutati si ucisi in primele secole ale erei noastre generatii de crestini. Si nu putem sa nu simtim fiorul, spiritul acelor locuri pline de sfintenie. Pe una din Colinele Romei, nu departe de Vatican, au fost martirizaţi Sfinţii apostoli Petru si Pavel.

 

   Sf. Petru era numit de fapt Simeon (in ebraica inseamna asculta). Multi il strigau Simon (paronim de origine greaca). S-a nascut in Betsaida Galileei, ca fiu al lui Iona. S-a casatorit si a practicat meseria de pescar cu destul succes, caci reusise sa-si ridice o casa in Capernaum.Aici Mantuitorul ii va vindeca soacra de friguri.
Marturiile ne indica faptul ca Simon era considerat " om fara carte si simplu" (Fapte 4:13), adica neinstruit in legea mozaica.

 

   Sf. Pavel provenea din Tars, in Cilicia, aflata sub stapanirea Imperiului Roman si se numea Saul.(1) Probabil s-a nascut in vremea razboiului civil dintre Octavian si Antonius. Nascut intre anii 6 si 10 e. n., dupa parerea lui Alain Decaux in anul 8. e. n. era cu vreo 10 ani mai tanar decat Iisus, dupa cum afirma medicul Luca, biograful Sf. Pavel (2).

 

   Sf. Pavel afirma despre el insusi: " Eu sunt evreu din Tarsul Ciliciei, cetatean al unei cetati care nu este neinsemnata." Intr-adevar, Tarsul era un opulent oras port. Fusese intemeiat de hititi in anul 1400 i. Hr., fiind cucerit, pustiit si stapanit de asirieni, macedoneni, seleucizi. Fluviul Cnydos curge prin mijlocul orasului. Anexandu-l in 64 i.Hr., Roma a facut din Tars, capitala provinciei Cilicia.

 

   In ceea ce priveste originea sa, Sf. Pavel descindea din semintia lui Veniamin, dupa propria marturisire. Pavel era cetatean roman. La acea vreme , numarul cetatenilor romani din Imperiu era de numai patru sau cinci milioane, adica 10% din populatia totala.. Se supunea dreptului roman care acorda privilegii cetatenilor romani, in indiferent care parte a Imperiului se aflau.(3) Cetatenia era transmisibila. Obtinerea cetateniei depindea in majoritatea cazurilor de o oportunitate politica fructificata la timp. In perioada sangerosului conflict dintre Octavian si Antonius, Tarsul a fost de partea lui Octavian, care era castigatorul razboiului civil.

 

   Tatal Sf. Pavel era fabricant de corturi, meserie pe care o va invata si fiul. De fapt meseriile din domeniul textil erau o sursa de prosperitate pentru orasul Tars.

 

   La varsta adolescentei pleaca la Ierusalim (4)pentru a studia Biblia. Va cunoaste mai multe limbi: ebraica, greaca, aramaica si, probabil si latina (fiind cetatean roman). Petru vorbea numai aramaica, avand un puternic accent local.

 

   Faptele
   Cel mai important izvor despre viaţa şi faptele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel ramâne Noul Testament (Evangheliile şi Faptele Apostolilor).
   Petru a facut parte dintre discipolii lui Ioan Botezatorul care au asistat la botezul Mantuitorului.(5)
   Evanghelia dupa Ioan (cap.1, 35-42) descrie cum Simon si fratele lui, Andrei, l-au urmat pe Iisus dupa marturisirea lui Ioan Botezatorul. " Si l-a dus la Iisus, privind la el, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa ( ce se talcuieste Petru, adica piatra). Această intâlnire a avut loc inainte de inceputul propovaduirii christice in Galileea.

 

   În Evanghelia dupa Marcu are loc chemarea lui Iisus (Marcu, cap.1, 16) " Şi umblând pe langa Marea Galileii, a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele in mare, căci ei erau pescari. / Si le-a zis Iisus: veniti dupa mine si vă voi face sa fiti pescari de oameni. / Si indată, lăsând mrejele, au mers dupa El".

 

   Marcu a fost tălmaciul lui Petru la Roma. Prin Marcu vorbeşte de fapt, Petru. (6) Împreuna cu el era fratele sau Andrei si fii lui Zebedeu, Ioan si Iacov.

 

   In Evanghelia după Luca, cand la indemnul lui Iisus, de a arunca din nou mrejele la adânc ( Luca 5, 6-8) au prins multime mare de peste, că li se rupeau mrejele, Petru cade in genunchi spunand: " Iesi de la mine, Doamne, ca sunt un păcătos". Iisus i se adreseaza: " Nu te teme, de acum vei fi pescar de oameni/ Si trăgând corăbiile la ţărm au lăsat totul şi au mers după El ( Luca, 5; 5-13)

 

   Petru este un ucenic privilegiat, fiind primul in listele ucenicilor, care formează grupul superior apostolic.
   Cu toate acestea are caderi. Caderile lui Petru fac parte integranta din inaltimea marelui Apostol. Ele rezuma pentru noi una din tainele sfinteniei crestine: numai cei ce cad se ridica. (7)

 

   Pe intreg parcursul Evangheliilor figura lui Petru este creionata puternic de convorbirile sale cu Iisus sau de faptele sale legate de cele ale Mantuitorului.

 

   La întrebarea lui Iisus " Si cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului", Simon zice: "Tu eşti Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu cel viu".

 

   Si iată si rasplata acestei revelatii, raspunsul lui Iisus: "Fericit esti Simone, ca nu trup si sange ţi-au descoperit Tie aceasta, ci Tatăl Meu cel din Ceruri. / Si eu zic ţie, că tu esti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea si porţile iadului nu o vor birui/Şi iti voi da ţie cheile Împaraţiei Cerurilor , şi orice vei lega pe pământ, legat va fi şi in ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi in ceruri( Matei 16, 13-19)

 

   Petru are îndoieli atunci când merge pe apă si Iisus il dojeneşte spunandu-i " putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit?", culminând cu lepadarea lui Petru.

 

   Hristos nu-l repudiază. La cea de-a treia arătare a lui Hristos, pe malul Tiberiadei are loc un eveniment major. Hristos îl intreabă de trei ori dacă il iubeste. Petru i-a confirmat ca îl iubeste: " Da, doamne, Tu stii ca Te iubesc!", a treia oara intristandu-se. Tot de-atatea ori Iisus i-a cerut: " Paste oile mele!", spunandu-i cu ce moarte va muri. (Ioan, 21, 15-19)

 

   Evanghelia dupa Luca arată cum Petru a fost salvat din apostazie datorita credintei: " Si a zis Domnul: Simone, Simone, iată Satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu; / Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa Ta; Si, tu oarecand , intorcandu-te , intăreşte pe fraţii tăi" ( Luca,22, 31-32), vorbind despre martiriul lui Petru la Roma.

 

   La Cincizecime "s-au umplut toti de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in limbi, precum le dadea lor Duhul a grai" . Cu această ocazie Petru a ţinut prima predică apostolică, punând fundamentele bisericii in lume. 3000 de oameni s-au creştinat şi s-au botezat. (8)

 

   Ulterior " multe minuni si semne se făcea in Ierusalim prin Apostoli şi mare frică ii stăpânea pe toţi". Petru insuşi a vindecat ologul de la Poarta Frumoasa ( Fapte 3 ,1-11).
   Arestati si dusi in fata sanhedriului ( institutie care il condamnase pe Iisus), Petru ţine o nouă predică chiar in faţa acestuia. Fiind arestat, îngerul Domnului ii deschide uşa temniţei (Fapte 5, 19-20) si apoi predică in Templu.

 

   Este eliberat datorita lui Gamaliel, invatatorul lui Saul , care adresandu-se arhiereilor si "celorlati barbati israeliti" i-a indemnat la prudentă, dar dupa 6 ani s-a trecut la o represiune salbatica asupra creştinilor. (9)

   După acest eveniment a inceput peregrinarea Sfântului Petru pentru indeplinirea misiunii sale apostolice. A intemeiat comunităti creştine solide in Iudeea, Galileea, Samaria. Simon Petru devine lider al bisericii crestine continuând şirul de convertiri dar si de vindecări miraculoase: il vindeca pe Enea, paralizat si imobilizat la pat de opt ani, a inviat pe crestina Tabitha din orasul Iope. Predicile insoţite de minuni si semne au dus la numeroase convertiri la creştinism. Dar şi pedepseşte. Ii ucide pe Anania si Safira pentru ascunderea banilor.

 

   Toate aceste evenimente au dus la consolidarea bisericii crestine primare până în anul 36 sau 37 cand a fost ucis diaconul Ştefan prin lapidare. Datorita acestei imprejurări nefericite, comunitatea crestină prigonită paraseste Ierusalimul. Este momentul in care incepe propovăduirea către neamuri.

 

   Foarte multi crestini s-au refugiat in Samaria. Unii samarineni il cunoscuseră pe Mesia. In Samaria, Simon Petru s-a intalnit cu Simon Magul, fost ucenic al lui Ioan Botezatorul, dar interesat numai de fenomenele magice.

 

   Petru şi-a inceput misiunea apostolică in Samaria in jurul anului 43, propovăduind creştinismul printre neamuri ( goim în ebraica), adică oamenii care nu se trăgeau din Avraam si nu respectau Tora. A propovădui neamurilor era o blasfemie, pedepsită cu moartea. A fost nevoie de o noua revelaţie pentru a-l convinge pe apostolul Petru că trebuie sa aducă si neamurile la creştinism ( Fapte, 10; 11-16). Duhul Sfânt s-a revărsat şi asupra neamurilor ( Fapte10, 44-48). A fost convertit sutaşul Corneliu si intreaga familie a acestuia.In aceasta perioada a fost convertit si Saul devenit Pavel.

 

   Ambii apostoli au avut initial alt nume. Saul (in ebraica-cel dorit) (10) a avut o copilarie diferita de cea a lui Petru, dupa cum am vazut. Unul urmeaza drumul invataturii,primind o educatie aleasa, sub indrumarea invăţatului Gamaliel, destinat să devina rabin, altul devine pescar.

 

   Tânărul Saul s-a dovedit plin de ravnă pentru Domnul ( Fapte, 22, 3) exceland în zel in apărarea legii mozaice si a tradiţiei( era fariseu).

 

   Dacă Petru l-a cunoscut pe Hristos direct, Pavel il va cunoaşte prin revelaţie. Mai intâi Saul s-a situat de cealaltă parte, fiind un prigonitor al primilor creştini. Participă chiar la uciderea diaconului Ştefan, primul martir creştin, aprobând in sinea lui faptele ucigasilor. Nu se multumeste cu atât şi atunci cand unii creştini se refugiază, trecând frontiera la Damasc, ia împuternicire de la arhiereul iudeu şi merge acolo pentru a-i aduce pe refugiati legaţi la Ierusalim. "Dar pe cand călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, la invăluit deodată./ Si căzând la pamant , a auzit un glas zicându-i: Saule, Saule, de ce ma prigoneşti?/ Cine esti Tu, Doamne, ca sa ma inchin Tie?". Apoi a orbit si fiind dus la Damasc a intalnit pe Anania care primise misiune de la Domnul sa-i iasă înainte fiind un vas ales, moment in care i-a revenit vederea (Fapte9,3-19). Astfel a fost convertit Saul, cunoscut şi sub numele de Pavel.

 

   Între Petru si Pavel a apărut o disputa in cadrul conciliului de la Ierusalim privind propovăduirea la neamuri a crestinismului, repede rezolvată prin atribuirea acestei misiuni lui Pavel si lui Barnaba, pe când ceilalţi ucenici ai lui Hristos propovăduiau cuvântul evanghelic in rândul evreilor.

 

   Pavel şi Barnaba s-au impotrivit circumciziei păgânilor pentru ca religia creştină să nu devină o simplă secta mozaică.
Pavel a făcut şi el minuni, vindecând la Lystra pe un olog din naştere.
   Sfântul Apostol Pavel a întreprins o a doua călătorie misionară la Filipi, unde a fost întemniţat. Dar a fost eliberat datorită unei minuni-un cutremur. Temnicerii săi s-au creştinat. Apoi a predicat la Thesalonic, Atena, Corint, Antiohia (pentru a doua oara).
   La Atena a convertit pe Dionisie Areopagitul si femeia Damais.
   Cea de-a treia călătorie misionară a întreprins-o in Capadocia, Galatia, Frigia, păstrând legătura cu comunităţile creştine întemeiate anterior. Predica in oraşul Troa, unde îl înviază pe tânărul Eutihie.
   Ca şi Petru , Pavel a fost întemniţat de mai multe ori. La Roma a fost inchis şi eliberat. Apoi a plecat în Spania şi s-a intors in Orient. Prins din nou, a fost readus la Roma şi intemniţat până la moartea sa.
   In anii 43/44 a avut loc un nou val de persecutii ale lui Irod Agripa. A fost ucis Iacob, fratele lui Ioan. Petru a fost scăpat din temnită de îngerul Domnului ( Fapte 12, 7-10).Paznicii sunt executati din ordinul lui Agripa.

   Petru călătoreşte la comunitătile creştine din Pont, Galatia, Capadocia, Asia si Bitinia ( probabil in jurul anului 51) (11)
   În anul 60 era la Roma. Acta Vecelli( Faptele lui Petru) conserva tradiţii valoroase despre ultima perioadă a existenţei apostolului Petru la Roma Sunt totuşi documente apocrife si trebuie tratate cu prudenţă. Comunitatea creştină din Roma fusese vizitată şi întarită si de Pavel. La Roma, Petru combate prin rugăciune levitaţia diabolică a lui Simon Magul


   Martiriul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
   O noua persecuţie a fost declanşată in rândul creştinilor de către imparatul roman Nero.
   S-a organizat un complot la Roma impotriva lui Petru care l-a determinat să plece din Roma. Dar Iisus îl intoarce pe Petru din drum. Revenit la Roma, Petru acceptă martiriul cerând sa fie răstignit cu capul spre pamântdeoarece nu se considera vrednic sa moara la fel cum a murit Mantuitorul. Sf. Clement Romanul (88-97), al treilea successor al lui Petru, în Epistola trimisă credincioşilor din Corint, notează că Petru a suferit martiriul în timpul împărăţiei lui Nero, în urma denunţului altor creştini.Aceasta mărturie a lui Clement este cea mai veche privind prezenţa Apostolului Petru la Roma. (12)
   Amintita persecuţie creştină a fost consemnată şi de istoricul Tacit în sec.II, persecuţie declanşată în urma unui incendiu al Romei. (13)

   Traditia considera ca Sf. Petru si Pavel au stat in aceeasi celula la Roma, fiind martirizati la 29 iunie 67. Petru a fost rastignit, ambii suferind martirajul pentru credinţa lor in Hristos. (14)

 

   Poporul român a păstrat mai mult traditii despre Sf. Petru pe care il numesc in diferite feluri: Sân Petru, Sân Chietru, Sâmpietru, etc.
   Poporul român crede ca Sf. Petru e mâna dreaptă a lui Dumnezeu şi de aceea îl aflăm in poveşti coborându-se şi amestecându-se printre oameni, alături cu Ziditorul, îndreptând laolaltă cele nu tocmai bine alcătuite, infrângând pe trufasi si rătăciţi. Tot ce face Sf. Petru, făcut şi bine primit este şi de Dumnezeu. În Moldova şi anume in jud. Fălciu se crede că Sf. Petru stă împreună cu Sf. Pavel în lună: Sf. Petru de-a dreapta şi Sf. Pavel de-a stânga. (15)
   După credinţa populară românească din Bucovina, Sf. Petru fierbe trei zile necontenit piatra adevărată, iar nu grindina, spre a o mărunţi, ca să nu vateme câmpurile, aşezările omeneşti şi pe oameni. Când se aude forcotind în cer, adică atunci când tună inăbuşit, ca un clocot, se crede că Sf. Petru fierbe piatra. (16)
   De-a lungul evului mediu, in Tările Române s-au construit numeroase biserici si mănăstiri cu Hramul Sfinţii Petru şi Pavel: Biserica Episcopală "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Huşi, ctitorită de Ştefan cel Mare in 1495 (17);Mănăstirea Corbii de Piatră cu al doilea hram Sfinţii Apostoli Petru si Pavel, ctitorită in timpul domniei lui Neagoe Basarab, Mănăstirea Cetăţuia, situată în apropierea Iaşilor cu acelasi hram amintit, ctitorită de domnitorul Gheorghe Duca, intre 1688 si 1672 si exemplele ar putea continua.
   Intr-o descriere a Moldovei din sec. al XVI-lea se afirma despre locuitorii acestria: "Ei recunosc pe Hristos şi pe Sfinţii Apostoli şi după cum susţin ei au urmat cu multă evlavie şi cinstire încă de la inceput şi până acum învăţătura Sfântului Pavel" (18)
   Şi astăzi sunt veneraţi Sfinţii Apostoli în ziua de 29 iunie, existând numeroase biserici şi mănăstiri cu acest hram.Pudem vedea de o parte şi de alta a intrării în biserici, imaginile cei doi Sfinţi Apostoli. Ei au fost şi rămân prin faptele şi cuvintele lor stâlpii credinţei noastre creştin ortodoxe.

 

- un articol Florentina Ontoiu (istoric, Lacasuri Ortodoxe) 

© copyright 2008-2009 JFG networks tous droits réservés

 


BIBLIOGRAFIE

1.Alain Decaux , Viata Sfantului Pavel, , Humanitas, Bucuresti, 2007
2.Arhimandrit dr. Juvenalie Ionaşcu, Pe urmele sfinţilor Apostoli la Roma, Editura Dacpress, Curtea de Argeş, 2005
3.J.Guilaine, G. Lfforgue, H. van Effenterre, P. Lévêque, M. Rouche, Istoria universala, Univers Enciclopedic, 2005
4.Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998
5.Silviu Tudose, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Atelierele Tepografice Metropolitane, 1999
6.Tudor Pamfilie, Sărbătorile la români, Colecţia Mythos, Editura Saeculum, I.O. Bucuresti, 1997
7.Viata Sfantului Apostol Petru si a altor mari barbati intru Hristos, Colectia Comorile Pustiei, la initiativa unor monarhi romani de la Muntele Athos, apare cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, texte scrise si ingrijite de Radu Diac, Bucuresti, 2004

 

NOTE:

(1)Viata Sfantului Pavel, Alain Decaux, Humanitas, Bucuresti, 2007, pg. 10
(2)Ibidem, pg. 12
(3)J.Guilaine, G. Lfforgue, H. van Effenterre, P. Lévêque, M. Rouche, Istoria universala, Univers Enciclopedic, 2005, pg.407-408, 410-412
(4)Viata Sf. Pavel, op.cit, pg. 31

(5)Viata Sfantului Apostol Petru si a altor mari barbati intru Hristos, Colectia Comorile Pustiei, la initiativa unor monarhi romani de la Muntele Athos, apare cu binecuvantarea IPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, texte scrise si ingrijite de Radu Diac, Bucuresti, 2004, pg. 6
(6)Ibidem., pg.8
(7)Ibidem, pg.9

(8)Viata Sf. Apostol Petru si a altor mari barbate intru Hristos, op.cit., pg22
(9)Ibidem, pg.25

(10)Silviu Tudose, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Sfintii Apostoli Petru si Pavel, Atelierele Tepografice Metropolitane, 1999, pg.7
(11)Viata Sf. Apostol Petru si a altor mari barbati intru Hristos, op.cit., pg41

(12)Arhimandrit dr. Juvenalie Ionaşcu, Pe urmele sfinţilor Apostoli la Roma, Editura Dacpress, Curtea de Argeş, 2005, pg.10
(13)Ibidem, pg.pg.12
(14)O cercetătoare contemporană Margherita Guardacci, arheolog şi epigrafist afirmă ca data a martiriului lui Petru ziua de 13 octombrie 64, al 10 lea an al suirii pe tron al lui Nero, in arhimandrit dr. Juvenalie Ionaşcu, op.cit.
(15)Tudor Pamfilie, Sărbătorile la români, Colecţia Mythos, Editura Saeculum, I.O. Bucuresti, 1997,pg.80
(16)Ibidem, pg.81
(17)Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, pg.196

(18)Călători străini în Ţările Române, sec. XVI, vol.I, pg.196


MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires