Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
27 juin 2009 6 27 /06 /juin /2009 18:47
Lacasuri ortodoxe: noutati despre Icoane
I
coana Maicii Domnului „cu trei mâini"
, la 28 iunie

 

    Istoria acestei Icoane este bine cunoscută, în general, numai că mai există unele nedumeriri printre unii creştini, cu privire la: ale cui sunt cele trei mâini? Ale Maicii Domnului? Ce taină să fie la mijloc? Chiar şi unii iconografi, care au pictat copii după Sfânta Icoană, au lăsat o interpretare eronată în acest sens, ca şi cum ar fi vorba despre cele trei mâini ale Născătoarei de Dumnezeu.

   În realitate, uneia dintre Icoanele Maicii Domnului realizate după tiparele canonice, i-a fost adăugată o mână de argint, în partea de jos, drept mulţumire şi recunoştinţă nemărginită, din partea Sfântului Ioan Damaschinul, apărătorul cinstirii Sfintelor Icoane. Acestuia i se tăiase mâna dreaptă, ca să nu mai scrie cu atâta har şi dar despre frumuseţea Icoanelor.

 

   Fusese acuzat de trădare, înaintea califului Damascului, de către împăratul iconoclast Leon al III-lea Isaurul (717 - 740), fiind mutilat prin execuţie publică.

 

   FOTO: Acesta este un model din care se vede că iconografii au greşit, crezând că a treia mâna e tot a Maicii Domnului şi nu a Sfântului Ioan Damaschin

   În vis, pe când dormea alături de mâna cea tăiată (obţinută cu greu de la calif), Sfântul Ioan a fost vindecat, mâna lipindu-i-se la loc, prin minunea de netăgăduit a Maicii Domnului.

 

   Icoana astfel innoită, a poposit o vreme la mânăstirea Sfântul Sava, apoi, pentru o scurtă perioadă de timp în Serbia, după care, în timpul invaziei turce din sec. al XIII-lea, a ajuns singură la mânăstirea Hilandar din Muntele Athos. Cum poate ajunge o Icoană singură undeva? În acest caz, credincioşii puseseră  Icoana pe spinarea unui măgar care... a ştiut unde trebuie dusă - aşa a binevoit să arate Dumnezeu supunerea animalelor faţă de El.

   De atunci, Icoana a rămas la Hilandar, unde este cinstită ca "egumen", toţi călugării luand binecuvântare de la ea pentru orice ascultare.

 

  Întorcându-ne puţin la prima dintre minunile înfăptuite de Preasfanta Născătoare de Dumnezeu, cu Sfântul Ioan Damaschinul, aşa a plăcut Maicii Domnului: să ridice nu numai durerea Sfântului, ci să-i dea puterea să scrie mai departe, spre slava lui Dumnezeu - căci mâna dreaptă i se tăiase - demonstrând şi puterea lui Dumnezeu în faţa necredincioşilor. Oare cum au reacţionat cei care l-au văzut pe Sfânt a doua zi cu mâna pusă la loc?...

   Adăugăm deci şi noi la rugăciune, mâinile noastre pe Icoana Maicii Domnului, când o rugăm să ne ţină în paza sa, pentru a vieţui spre slava lui Dumnezeu!

 

 teolog Mirela Sova / Lacasuri Ortodoxe


© Copyright 2008-2009 - Tous droits réservés

MP3 player VARA Lacasuri Ortodoxe

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires