Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
3 juin 2009 3 03 /06 /juin /2009 13:36

   La Catedrala „Înălţarea Domnului" din Bacău a avut loc sâmbătă, 30 mai 2009, slujba de parastas a vrednicului de pomenire episcop Ioachim Mareş, la 40 de zile de la mutarea sa la cele veşnice. Slujba de parastas a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată de trei ierarhi ai Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei: IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. Din soborul de preoţi au făcut parte membri ai Permanenţei Eparhiei Huşilor, precum şi protopopi din Eparhia Romanului. Răspunsurile la strană au fost date de corul Bisericii "Sf. Ierarh Nicolae" din Bacău.

   A urmat slujba Parastasului pentru episcopul Ioachim Mareş, oficiată de cei trei ierarhi amintiţi. IPS Pimen a adresat un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre două dintre iniţiativele episcopului Ioachim Mareş care au rămas vizibile şi în zilele noastre. "A fost un părinte duhovnicesc, un slujitor al altarului, pildă pentru noi toţi, pentru râvna sa în slujire, ca preot, apoi ca episcop. Aş vrea să amintesc iniţiativa şi strădania Preasfinţiei Sale de a ridica aici, în acest măreţ oraş, o catedrală. O biserică înseamnă centrul vieţii noastre duhovniceşti, pentru că în ea este prezent în chip tainic Dumnezeu.

 

   O biserică în mijlocul unei obşti creştine înseamnă un prilej permanent de a ne aduce aminte de Dumnezeu. O altă realizare a bunului episcop o reprezintă iniţiativa şi strădania sa pentru tipărirea, după evenimentele din decembrie 1989, a unor manuale de religie pentru şcolarii din ciclul primar. PS Ioachim a împărtăşit astfel cuvântul de învăţătură şi celor mici, viitori membri ai societăţii, fii ai împărăţiei lui Dumnezeu", a amintit IPS Pimen.

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires