Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
31 mai 2009 7 31 /05 /mai /2009 14:26
IUBIREA DE FRUMUSEŢE NETRECĂTOARE LA SFINŢII PĂRINŢI CAPADOCIENI

 

   Călătorind ca pelerin în Capadocia, gândul ni se îndreaptă spre originea Filocaliei, spre primii ei autori Sfinţii Vasile cel Mare (+379) şi Grigorie Teologul (+389), care au reunit sub acest titlu cele mai frumoase texte din opera lui Origen. Aceştia au dat, astfel, naştere peste timp unei întregi colecţii de scrieri teologice, ascetice şi morale orientate spre iubirea de frumuseţe spirituală netrecătoare care se dobândeşte prin eliberarea de patimi egoiste şi cultivarea virtuţilor, prin vederea duhovnicească a făpturilor şi prin rugăciune neîntreruptă.

 

   Sfinţii Părinţi ai Filocaliei ne învaţă că orice frumuseţe creată porneşte de la Dumnezeu şi sfârşeşte în El, întrucât El împărtăşeşte tuturor făpturilor frumuseţea spirituală şi în acelaşi timp le cheamă pe toate cele create spre Sine. Chemarea făpturilor este chemarea lor la unitatea sau comuniunea tuturor în Dumnezeu - Creatorul.

Frumuseţea omului - ne învaţă Sfântul Grigorie de Nyssa - este opera „Celui mai mare Artist", care a modelat firea noastră, astfel încât omul să-şi împlinească vocaţia sa împărătească(Despre originea omului, 4, SC 44, 136 b). Tot ceea ce a creat Dumnezeu este „foarte bun", iar omul a fost împodobit cu o frumuseţe care este „de departe superioară tuturor celorlalte frumuseţi", după asemănarea frumuseţii divine. Această frumuseţe este „reflectare şi icoană a vieţii veşnice" „cu pecetea împărătească a vieţii în chipul său"(Omilii la Cântarea Cântărilor, 12, PG 44, 1020 c).

 

   Frumuseţea este o lumină de armonii şi distincţii care izvorăşte din iubirea lui Dumnezeu pentru lume, şi de aceea ea nu poate fi obiectivată sau redusă la anumite principii. Raţiunea de a fi a frumuseţii create este aceea de a reflecta tainic frumuseţea necreată a Persoanelor divine coeterne. Mai mult decât atât, frumuseţea văzută (fizică) trimite mereu iconic la o armonie şi o frumuseţe nevăzută. „Nu cerul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, nici luna , nici soarele, nici splendoarea norilor, nimic din toate cele ce au apărut în creaţie. Tu, singur, (omule), ai fost ridicat la nivelul de chip al Firii care depăşeşte orice inteligenţă, asemănare a frumuseţii desăvârşite, pecete a adevăratei dumnezeiri, loc de întâlnire al vieţii celei preafericite"(Omilii la Cântarea Cântărilor, 2, PG 44, 805 d).

 

   Pe de altă parte, Sfântul Grigorie Teologul sau Grigorie de Nazianz ne învaţă că gustarea frumuseţii celei adevărate este o harismă comună tuturor creştinilor şi accesibilă fiecăruia fără deosebire, actualizarea ei depinzând exclusiv de măsura credinţei şi a râvnei fiecăruia. Fiecare creştin are vocaţia de a fi teolog în sensul de cunoscător din experienţă a lui Dumnezeu, chiar dacă nu va ajunge niciodată să verbalizeze şi să exprime coerent această experienţă. „Căci nimic - observă Sf. Grigorie de Nazianz - nu ar fi mai nedrept decât dacă credinţa noastră ar fi accesibilă numai înţelepţilor şi celor iscusiţi în cuvinte şi în demonstraţii logice, căci atunci cei mulţi ar fi lipsiţi de ea!"(Orationes 32, 26, PG 36, 204 AB). În mod repetat, în Cuvântările sale, Sfântul Grigorie Teologul arată că a avea experienţa apofatică (negrăită) a apropierii de Dumnezeu prin curăţirea de patimi şi iluminarea Duhului, este infinit mai importantă decât discuţiile nesfârşite ale teologilor improvizaţi şi impostori ai arianismului - şi din nefericire nu numai ai lui - care suferă de „limbuţie şi de păcatul de a crede că pentru a fi înţelept e de ajuns să vrei să fii înţelept", confundând posesiunea şi manipularea lingvistică a expresiilor verbale ale misterului cu însăşi prezenţa Lui neînţeleasă şi negrăită.

 

   Dovada practică a cunoaşterii frumuseţii spirituale a comuniunii omului cu Dumnezeu sunt Vieţile Sfinţilor mai vechi şi mai noi ai Bisericii noastre, în care întâlnim, de cele mai multe ori, oameni simpli, care, prin smerenie, găzduiesc în fiinţa lor înţelepciunea divină şi frumuseţea sfinţeniei.

 

   Frumuseţea spirituală este har al lui Dumnezeu revărsat peste creaţie, dar şi puterea de a primi această lumină.

Frumuseţea duhovnicească în Biserica noastră Răsăriteană este împărtăşită întotdeauna prin Sfinţii Bisericii, a căror moştenire vie constituie bogăţia credinţei Bisericii. Frumuseţea împărtăşită a Părinţilor Sfinţi, trebuie păstrată prin aprofundarea cuvintelor lor în trăirea creştină. De aceea Sfântul Vasile cel Mare arată că teologia nu trebuie să fie coborâtă la nivelul uman prin inventarea de noi cuvinte, ci trebuie să se predea altora cuvintele primite de la Sfinţii Părinţi: „Cât despre mărturisirea de credinţă, noi nu vrem să primim una mai nouă, aşa cum au încercat alţii să ne prezinte, dar nici nu îndrăznim să ne compunem alta ieşită din mintea noastră, ci numai ceea ce ne-au învăţat Sfinţii Părinţi [...] Mântuirea noastră nu se cuprinde în inventarea noţiunilor, ci în mărturisirea curată despre Dumnezeu în care credem"(Epistola 175, în Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, partea a III-a, Despre Sfântul Duh, Corespondenţă (Epistole), col. PSB 12, trad., introd., note şi indici de. C. Corniţescu, T. Bodogae, EIBMBOR, Bucureşti, 1988, pp. 328, 396). Cuvintele Părinţilor Sfinţi sunt purtătoare ale frumuseţii duhovniceşti împărtăşite celor care au în ei vocaţia filiaţiei divine după har, a dobândirii sfinţeniei şi a pregustării slavei cereşti.

Mântuitorul Hristos instituie Taina Împărtăşirii cu Dumnezeu Cuvântul prin hrănire. Starea euharistică de recunoştinţă este permanentă. „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!" (Ps. 33, 8). Frumuseţea duhovnicească este mereu nouă, după cum ne învaţă Sfântul Vasile cel Mare prin Sfânta Liturghie, care este de fiecare dată o nouă Liturghie. Imnele liturgice, deşi vechi şi mereu aceleaşi, slujesc de fiecare dată unei noi întâlniri cu Dumnezeu. Taina veacurilor, unirea lui Dumnezeu cu omul şi transformarea materiei în lumină se împlineşte în Sfânta Liturghie. Luminarea şi pătrunderea firii umane de harul Dumnezeirii este o mutare euharistică sau o înălţare a omului în viaţa Sfintei Treimi.

 

   Sfântul Grigorie Teologul insistă îndeosebi în cuvântările şi celelalte scrieri ale sale, ca şi Sfântul Simeon Noul Teolog mai târziu, pe dimensiunea duhovnicească sau filocalică a teologiei, ca fiind o dimensiune constitutivă a acesteia. În acest sens, un teolog contemporan român face următoarea constatare: „Prin insistenţa ei asupra contemplaţiei şi experienţei conştiente a harului, spiritualitatea este o componentă esenţială a teologiei ortodoxe. Teologia şi spiritualitatea formează un întreg indivizibil. Ele nu trebuie nici separate, nici adăugate una după alta. Fie că vrem sau nu, teologia ortodoxă autentică este o teologie contemplativă a Frumuseţii divine. Teologia fără contemplaţie este un simplu exerciţiu intelectual sau interpretare istorică. Spiritualitatea vine să arate că experienţa contemplaţiei, adică ridicarea minţii pe un plan de cunoaştere meta-intelectual, singurul plan posibil de întâlnire personală cu Dumnezeu, ţine de natura teologiei"(I. Bria, „Omagiu Părintelui Prof. D. Stăniloae la aniversarea a 75 de ani de viaţă", în Ortodoxia, nr. 4/1978, p. 638). Iar Părintele Dumitru Stăniloae afirmă, la rândul său, că „fără spiritualitate, Ortodoxia devine un creştinism surogat; fără Filocalie, creştinismul răsăritean nu este decât o simplă colecţie de dogme, canoane şi rituri bizantine"(D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Bucureşti, 1978, p. 104).

 

   Timpul sfinţit al sărbătorii şi spaţiul sfinţit al locaşului de cult ne leagă de frumuseţea însăşi a lui Dumnezeu, ca slavă a iubirii Sale sfinte şi veşnice. Iar Duhul Sfânt este Arhitectul dumnezeiesc al acestei legături sfinte, Lumina şi Viaţa acestei comuniuni a omului cu Dumnezeu.

 

   În Capadocia, frumuseţile naturii, ale credinţei şi ale culturii ne îndeamnă să căutăm mai mult frumuseţile netrecătoare, cereşti, ale iubirii dumnezeieşti şi ale comuniunii sfinţilor rugători şi nevoitori (asceţi), oameni ai păcii şi ai faptelor bune de ajutorare a celor săraci, care au arătat că bunătatea sufletului, dobândită prin rugăciune şi fapte bune, este cea mai mare frumuseţe a omului creat după chipul lui Dumnezeu Cel veşnic bun şi mult milostiv.

 

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires