Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog
30 mai 2009 6 30 /05 /mai /2009 15:51
INFORMAM DIN WAYNE, WV USA
   Ca urmare a deciziei Sinodului Episcopilor din diaspora, de pe lângă Biserica Ortodoxă Rusă (7 mai), prin care Mânăstirea Sfintei Cruci din Wayne, WV, a fost anexată Eparhiei Americii de Est şi New York, a avut loc o reuniune a fraţilor din această mănăstire, pentru a-şi alege un nou stareţ.

   Înaintea Icoanei Maicii Domnului, aflata în biblioteca mânăstirii, călugarii au deschis şedinţa cântând Troparul Sfintei Cruci, al Marelui Mucenic Pantelimon, al Sfântului Iov din Lavra Pchaev şi al Icoanei Maicii Domnului din Port Arthur.

   Inalt Prea Sfintitul Episcop George de Mayfield, a fost ales stareţ al mănăstirii Sfânta Cruce. Reuniunea s-a încheiat cu Cântarea „Intru mulţi ani!", şi „Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime!".

 

   Întrucât Episcopul George este, în plus, şi Episcop Vicar al Episcopiei, o mare parte a activităţii administrative a mânăstirii va fi asumată de Egumenul Seraphim, care a condus mânăstirea cât timp a depins de Mânăstirea Sfânta Treime din Jordanville, NY.

   Mânăstirea "Sfânta Cruce" este cea mai mare mânăstire de limbă engleză, a Rusiei, în străinătate.

 

   Ea a fost fondată în 1986 de către Ieromonahul Kallistos (Pazalos, 1992) în House Springs, MO.

 

   În anul 2000, după ce a primit in dar o parcela de teren din partea Maurice and Nadezhda Sill, manastirea s-a mutat la Wayne, WV.

 

Partager cet article

Repost 0
Published by KSLCatalin - dans STIRI DE MUTAT
commenter cet article

commentaires