Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
STIRI ORTODOXE - LACASURI ORTODOXE - NOUTATI - INFORMATII - JURNAL - biserici - manastiri sfinti rugaciuni traditii si obiceiuri, icoane - duhovnici

KSLCatalin: Roumanie – Orthodoxie. La joie d'être orthodoxe. La religion apostolique, de ceux qui aiment Dieu. Par le Christ, par les Apôtres (André), par l’évêques, par les prêtres… c'est le baptême traditionnel de la vraie croyance. C'est l'Orthodoxie de Roumanie.

De ce există date diferite pentru sărbătoarea Paştelui?

  De ce există diferite date pentru sărbătoarea Paştelui? (1) Să ne amintim că sărbătorile religioase nu sunt în mod obligatoriu date aniversare, ci constituie „icoane cosmice", care arată că universul întreg participă la sensul acelei sărbători.

 

   Astfel, Crăciunul a fost stabilit în ziua solstiţiului de iarnă (2), momentul când ziua începe să crească, marcând în plan cosmic acea naştere care „a făcut să răsară lumii lumina cunoştinţei" (Troparul Naşterii Domnului).

 

   Pentru Paşte, referinţa istorică la paştele evreiesc, deşi clar menţionată în Evanghelii, a fost respinsă în secolul IV (3). De fapt, şi aceasta este o icoană cosmică, reprezentând triumful luminii asupra întunericului, care fixează data sărbătorii, aşa cum spune canonul pascal „Totul este inundat de Lumină, Cerul şi pământurile" sau „...această noapte salvatoare şi luminoasă, mesager al zilei Învierii; în ea Lumina veşnică apare tuturor...".

 

   Pentru stabilirea zilei de sărbătorire a Paştilor se iau în calcul trei cicluri calendaristice:

    - ciclul solar anual: ziua învinge noaptea după echinocţiul de primăvară din 21 martie.

   - ciclul lunar al lunii: luna plină luminează noaptea aşa cum ne arată Geneza 16: „A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele".

   - ciclul săptămânal: în prima zi a săptămânii Dumnezeu a creat lumina.

   Astfel, Paştele s-au stabilit în prima duminică ce vine după luna plină care urmează echinocţiului de primăvară.

 

   Regula este aceeaşi pentru toţi creştinii, începând din secolul VI (4), iar diferenţa pe care o constatăm provine din faptul că acele calendare, calculate în secolul VI nu coincid acum cu realitatea astronomică pe care o respectă puţin mai exact calendarul Gregorian al occidentalilor. Există două inexactităţi care se pot cumula:

   - calendarul iulian pe care îl urmează ortodocşii de stil vechi are o întârziere de 13 zile la 21 martie, dată de bază; acest lucru poate lăsa să treacă o lună plină: în acest caz, Paştele se va sărbători cu 4 sau 5 săptămâni după cel al occidentalilor.

   - calendarele pascale ale secolului VI aveau o întârziere de 3-4 zile în raport cu observaţiile astronomice care servesc drept bază occidentalilor. La fel şi anul acesta, luna plină din primăvara astronomică are loc joi, 9 aprilie iar Paştele la occidentali este fixat pentru duminica următoare acestei date, 12 aprilie. După calculele calendarelor  noastre, însă, luna plină trebuie luată în considerare luni, 13 aprilie, iar Paştele este fixat pentru 19 aprilie.

 

   Toate bisericile ortodoxe urmează acelaşi calendar pentru Paşte cu excepţia Bisericii din Finlanda, care urmează calendarul gregorian (5); se pare, însă, că această calculare a datei Paştelui face ca ea să nu mai corespundă cu icoana cosmică dorită de Părinţi şi, astfel, sărbătoarea occidentală a Paştelui este mai conforma cu simbolistica universului.


 

Note:

(1) Esenţialul informaţiilor este luat dintr-un articol de Nicolas Osorguine, profesor la Saint Serge (Paris), publicat în "Gândirea rusă" din 21-27 martie 2003, pag.13. Articolul este foarte complet şi s-a folosit aici decât partea referitoare la Paşte.

(2) Data de 25 decembrie corespundea solstiţiului de iarnă atunci când a fost instaurat calendarul, în anul 45 I.H.

(3) Conf. "Omilia Sfântului Antonie pentru Paşte" datată 386. Creştinii care făceau referire la Paştele evreiesc vorbind despre ziua Paştelui erau consideraţi eretici. Regula care spunea că Paştele ortodox trebuie să urmeze după Paştele evreiesc nu apăruse decât în secolul XVI, probabil pentru a se opune reformei calendarului.

(4) Pe http://www.henk-reints.nl/cal/audette/calgreg.html#contro Rodolphe Audette arată că, opus informaţiilor obişnuite obţinute şi de Nicolas Osorguine, conciliul de la Niceea nu a decretat regula de hotărâre a datei Paştilor.

(5) Doar Bisericile Rusiei, a Serbiei şi Georgiei şi a Ierusalimului rămân fidele calendarului iulian pentru ciclul anual fix.

Partager cet article
Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :
Commenter cet article